„Valul de lumină”. Pe 13 octombrie, la Curtea Domnească, eveniment de comemorare a „îngerilor”

A cincea ediție a evenimentului „Valul de lumină” va avea loc pe 13 octombrie, duminică, pe platoul de la Curtea Domnească.

Evenimentul, organizat de Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț, este dedicat Zilei Internaţionale a Comemorării Bebeluşilor şi a Copiilor (15 octombrie).

Va avea loc o slujbă de pomenire, iar părinţii de îngeri pot aprinde lumânări și candele în memoria copiilor care au părăsit această lume prea devreme. Asociația Născută Înger dorește să fie un real sprijin pentru acești părinți.

„Dorința noastră este, ca prin acest eveniment de comemorare, să determinăm creşterea solidarităţii umane și să sensibilizăm societatea vizavi de drama pierderii unui copil, oferind astfel alinare părinților îndoliați dar și să atragem atenția asupra ratei ridicate a mortalității infantile din România.”, a transmis Carmen Suciu de la Asociația Născută Înger din Piatra-Neamț.

Scrisoare către un înger

Am zis sa-ti scriu o scrisoare, una de dor! Sa nu plang, doar sa-ti zambesc dincolo de cer cand dorul ma copleseste. Am zis sa-ti scriu, asa, cum as vorbi cu tine! Imi este dor de tine, tare dor, un dor imens! Multi imi spun ca inca sunt prinsa de tine, de trecut, insa cum sa fac cand imi este dor, cand imi vine sa iau telefonul sa-ti povestesc toate cele facute, sa-ti spun de Stef, de Sara, Emma, de noi, de mama, de tata! Sa-ti spun cum sta mama pe geam si priveste lung aleea, masurand-o in sus si-n jos, sperand sa te zareasca macar putin! Cum sa fac ca atunci cand il sun pe tata dimineata, ii simt vocea tremurand, abtinandu-se sa nu planga, ca el este deja la cimitir sa-ti aprinda lumanarea??? Cum sa fac cand ii simt tristetea lui Stef uneori, si ca iti simte lipsa clipa de clipa?? Sa sa-ti povestesc de Toni cum se infurie cateodata ca un curcan, si ca imi este dor si de ea???Cum sa fac cand mi-ar trebui sfatul tau, blandetea vocii tale, zambetul tau care ma linistea si imi dadea forta de-a merge inainte??? Cand as vrea sa-ti cer o opinie? Nu iti pot sterge numarul de telefon, mai sun uneori, imi raspunde un baiat, ti-a reactivat numarul…..! Uneori sunt atat de coplesita de toate, atat de singura, atat de plina de dor ca imi vine sa te scot din suflet si sa te imbratisez strans, sa nu iti mai dau drumul! Cum sa le spun lacrimilor sa nu mai curga?? gandului sa nu zboare catre tine?? Spune-mi…ce sa fac…??
Mi-e dor de mirosul tau, mi-e dor de parul tau, mi-e dor de ochii tai, mi-e dor de zambetul tau dadator de iubire, forta si lumina! mi-e dor de vocea ta, mi-e dor de absolut tot!
Am invatat sa traiesc cu durerea, am gasit cerul din mine de care imi vorbeai, am implinit vise nevisate, am continuat munca iubirii neconditionate, cum spuneai tu, am tinut toate promisiunile pe care ti le-am facut, zambesc, zbor, sunt forta dar cand imi este dor de tine si nu stiu ce sa fac ca sa nu-mi mai fie…nu vrei sa-mi spui tu???

Carmen Suciu

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy