Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Viceprimar dintr-o comună din Neamț, șifonat un pic de un localnic

Viceprimarul comunei Ceahlău a fost mângâiat cu viteză peste cutia craniană de către un localnic cunoscut sub numele de Uță.

Mâna cu care a fost mângâiat primarul peste cap este chiar mâna lui Uță, mare cam cât un hârleț, Uță fiind un fost bodyguard pasionat de culturism. Agresorul nu este nici pe departe la prima astfel de faptă, dar nici nu ne amintim ca vreuna dintre agresiunile lui să fi fost fără niciun motiv. Agresorul a fost reținut de polițiști, adica de mascați, căci polițiștii de la comuna Ceahlău nu sunt chiar atât de curajoși.

„Ancheta a fost preluată de către polițiștii Secției de poliție Bicaz, care în urma cercetărilor efectuate sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bicaz, au dispus reţinerea pentru 24 de ore a bărbatului bănuit de comiterea faptei, acesta fiind introdus în arestul IPJ Neamț, sub aspectul comiterii infracţiunii de ultraj.” a declarat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț pentru Ziar Piatra-Neamț




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *