VIDEO – Povestea apei de la Roman – Neamț

Povestea apei de la Roman – Neamț

Compania Județeană ApaServ a fost înființată în 2003 în temeiul Hotărârii Consiliului Judeţean prin reorganizarea serviciilor de alimentare cu apă şi canalizare, în sistem zonal. Din 2003 până la preluarea în 2009 de către ApaServ a rețelei din Roman, municipiul era guvernat local de PSD.

În acest interval, Laurențiu Leoreanu era membru PSD și consilierul local care a făcut tot posibilul ca municipiul Roman să rămână în administrarea companiei locale de apă și să nu treacă la ApaServ. Odată plecat din PSD și devenit membru PDL, Laurențiu Leoreanu câștigă primăria Roman, își schimbă opinia și decide ca rețeaua să ajungă la compania ApaServ, în 2009. Prin urmare, în perioada cât PSD a fost la putere în Roman, rețeaua de apă era administrată de compania locală. După preluarea puterii de către PDL, rețeaua din Roman trece în administrarea ApaServ.

După ce serviciile au trecut la ApaServ, în Roman s-au făcut investiții de extindere în valoare de 9.6 milioane de lei, care poartă semnătura lui Leoreanu, dar fără să se rezolve problema apei. În momentul predării rețelei din Roman către Apaserv, deja jumătatea din ea era depășită ca durată de viață.

La alegerile din 2012, apare USL (PSD – PNL) care la Roman a avut două teme de campanie: reducerea prețului la energie și, implicit, reducerea costurilor pentru apa potabilă. Această temă a apărut ca urmare a creșterii tarifului la apă după ce Laurențiu Leoreanu a decis predarea rețelei la ApaServ. În campanie, alături de cei din PSD, apare în fotografii și George Lazăr, actualul președinte al PNL, care, împreună cu toți cei din USL explica oamenilor cum se poate reduce costul apei prin renunțarea la contractul cu ApaServ și trecerea în administrarea unei companii locale, din Roman, lucru care nu s-a mai întâmplat.

Dacă până în 2014 compania ApaServ a fost sub patronaj PDL, după acest moment trece în sfera de influență a PSD, care preia conducerea CJ Neamț de la vechii portocalii. Abia din acest moment i se pot imputa indirect PSD problemele cu apa din județ.

Deci să vedem într-o reprezentare grafică cât a fost compania ApaServ sub influență PSD și cât sub influentă PDL/PNL.

Anul acesta, Laurențiu Leoreanu – parlamentar PNL, pare că a uitat de perioada când, în calitate de primar a predat municipiul Roman companiei ApaServ. Acum reia veșnica temă electorală a liberalilor: plecarea de la ApaServ și predarea rețelei din Roman la ApaVital, cu teza că această companie de la Iași ar avea vreo putere să schimbe rețelele sparte. E posibil ca de data aceasta, să se finalizeze transferul către ApaVital, mai ales că Romanul nu mai este o miză atât de mare pentru ApaServ, aici fiind foarte multe pierderi.

Rămâne, totuși, de văzut. Tentative au mai fost, pentru că aceeași temă fermă a trecerii la ApaVital o prezenta și primarul Achiriloaei în 2022, dar și primarul Micu, pe atunci la PNL, în 2020. La fiecare doi ani, am tot auzit că rețeaua spartă de la Roman trece de la ApaServ la ApaVital.

De vreo 20 de ani, subiectul este același, dar oamenii din Roman continuă să fie lăsați fără apă. Rămânem la opinia că nici ApaVital nu va putea rezolva problema.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy