Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului

Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost desemnată de către Rezoluția „62/139” a Adunării Generale a Națiunilor Unite. Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului a fost propusă de către reprezentanții statului Qatar, susținută de către toate statele membre și adoptată la 18 decembrie 2007.

Rezoluția Zilei Internaționale de Conștientizare a Autismului a avut patru mari componente:

~ stabilirea zilei de 2 aprilie ca fiind ziua internațonală;
~ participarea tuturor organizațiilor ONU, a statelor membre, a ONG-urilor și a tuturor organizațiilor publice și private la această zi;
~ creșterea gradului de conștientizare a autismului la toate nivelele societății;
~ transmiterea acestui mesaj tuturor statelor membre și celorlalte organe ale ONU de către Secretarul-General al ONU.

În acest scop, există în prezent site-ul web „World Autism Awareness Day” (Ziua Internațională de Conștientizare a Autismului), care oferă materiale și sugestii cu privire la modul în care se poate participa la această zi, precum și o listă a activităților curente în diferite țări și organizații, care se realizează pentru a sărbători această zi.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy