Un tanar cu tendinte suicidate a dat batai de cap pompierilor miliari romascani

Sambata, 29 septembrie, la ora 09.14, pompierii militari romaşcani au fost solicitaţi pentru deblocarea uşii unui apartament situat la etajul 1 al unui imobil de pe strada Roman Muşat din municipiul Roman.
Ajunşi la faţa locului în doar 4 minute cu şase subofiţeri şi o autospecială, salvatorii au constatat că în interior se afla o persoană (Gabriel P., 26 de ani) care refuza să deschidă uşa şi ameninţa că se aruncă pe fereastră dacă autorităţile prezente la locul evenimentului încearcă să pătrundă în interiorul apartamentului. Organele de poliţie şi de jandarmi prezente la faţa locului au încercat să-l convingă pe tânăr să renunţe la intenţiile sale suicidale cauzate de probleme familiale (divorţ), condiţia acestuia reprezentând-o prezenţa la faţa locului a soţiei şi copilului, care locuiau în altă localitate.
După mai mult de o oră de încercări nereuşite de a-l convinge să renunţe la intenţii, tânărul a dat foc unui covor dintr-o cameră a apartamentului. Pompierii militari au pătruns imediat în apartament printr-o fereastră, cu ajutorul unei scări culisabile, şi au lichidat incendiul înainte de a se propaga pe întreaga suprafaţă a încăperii şi a pune în pericol viaţa tânărului. Au ars doar 2 metri pătraţi dintr-un covor şi jaluzele verticale de la geam. Tânărul a fost preluat de un echipaj de la ambulanţă şi transportat la spital deoarece prezenta o rană la nivelul antebraţului drept (la un deget), pe care şi-a provocat-o singur.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *