Un apartament a luat foc în Roman din cauza unei țigări

Duminică, 06.03.2016, la ora 17:15, Dispeceratul ISU – Ambulanţă Neamţ a fost anunţat, prin apel la „112”, că iese fum dintr-un apartament situat la etajul al treilea al unui bloc din municipiul Roman, strada Smirodava. La locul indicat s-au deplasat şase subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Evenimentul a fost anunţat de un vecin, care l-a sunat imediat şi pe proprietarul apartamentului. În timp ce pompierii au realizat dispozitivul de furtunuri până la uşa apartamentului şi au analizat posibilitatea să intre pe fereastră, a ajuns şi proprietarul locuinţei, care a deschis uşa. În balcon ardeau două draperii din materiale textile şi o perdea. Pompierii au stins în scurt timp incendiul. Cauza probabilă a incendiului: fumatul în locuri neprotejate corespunzător (probabil o ţigară aruncată de la etajul de deasupra, purtată de vânt în interiorul balconului, geamul fiind deschis).

tigara foc fum

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy