150.000 de lei pentru efectuarea unor lucrări de reparații la Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani

În şedinţa de joi, 29 noiembrie, a Consiliului Județean Neamț va fi supus un proiect de hotărâre privind aprobarea unei asocieri cu Comuna Alexandru Cel Bun, în vederea realizării unor lucrări de interes public județean Inițiator: Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț

„Prin adresa nr.8906/2018, Primarul Comunei Alexandru Cel Bun solicită sprijin financiar în vederea realizării unor lucrări de interes public județean, respectiv efectuarea unor lucrări de reparații la Spitalul de Pneumoftizologie Bisericani.
Aceasta unitate spitalicească al cărui management a fost preluat de către Comuna Alexandru Cel Bun, deservește populația din judetul Neamț la care se adaugă și populatia din alte judete ale tării, instituția având o reputașie foarte buna pe piața serviciilor medicale.
De asemenea, Spitalul de Pneumoftiziologie Bisericani, prin adresa nr.8862/2018, aduce la cunoștință necesitatea efectuării acestor lucrări de reparați în cadrul Laboratorului de analize medicale, având în vedere gradul avansat de deteriorare și faptul că nu mai corespunde normelor și vigoare. Efectuarea acestor reparații sunt imperios necesare, atât ca urmare a măsurilor trasate de reprezentanții Ministerului Sănătăți în urma controalelor efectuate, cât și pentru reacreditarea spitalului.
Modalitatea legală prin care Consiliul Județean Neamț poate acorda sprijin financiar în vederea realizării acestor lucrări este cea a unei asocieri între cele două unități administrative-teritoriale. Asocierea are ca scop desfășurarea în condiții optime a actului medical, pentru ca pacienții să beneficieze de servicii de calitate în această unitate spitalicească.”, se arată în Expunerea de motive

Suma propusă, ce reprezentă contribuția financiară a județului Neamț în cadrul asocierii, este de 150.000 de lei, urmând să fie utilizată pentru efectuarea unor lucrări de reparații/reabilitare, în cadrul Laboratorului de analize al Spitalului de Pneumoftiziologie Bisericani.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy