20 de permise de conducere şi peste 100 de amenzi, aplicate de polițiști în weekend

În perioada 8-9 septembrie a.c., polițiștii Serviciului de Poliție Rutieră și ai Serviciului de Ordine Publică din cadrul I.P.J. Neamţ au acționat pentru prevenirea și combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere grave și creșterea vizibilității elementului polițienesc

În cadrul acțiunii au fost reținute 20 permise de conducere, dintre care 12 pentru alcool, 5 pentru viteză, o pentru depășire neregulamentară și 2 pentru alte abateri.

Polițiștii au aplicat  peste 100 de sancţiuni contravenţionale conform O.U.G. 195/2002 R.

De asemenea, în urma acţiunii au fost constatate 9 infracțiuni la regimul rutier, dintre care 5 pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului, 3 pentru conducerea unui vehicul fără permis de conducere și 1 pentru conducerea unui vehicul neînmatriculat.

Astfel de acţiuni vor continua şi în perioada următoare, în vederea combaterii cauzelor generatoare de accidente, respectiv excesul de viteză și consumul de alcool în rândul conducătorilor auto.

EXEMPLE:

La data de 8 septembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului Rutier Neamț au depistat  un tânăr de 21 de ani, din Farcașa, care conducea un autoturism pe DN  15 B, în localitatea Pipirig.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au stabilit faptul că tânărul are suspendat dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

În noaptea de 9 septembrie a.c., în jurul orelor 00.00, polițiștii rutieri din cadrul Poliției orașului Tîrgu-Neamț au depistat în trafic, pe strada Mihail Sadoveanu, din Tîrgu-Neamț un autoturism condus de un bărbat, 31 de ani, din Urecheni.

Polițiștii au efectuat verificări în bazele de date și au constatat faptul că bărbatul nu deține permis de conducere.

În ambele situații, polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy