Festivalul interjudețean de datini „In memoriam Constantin Alexe”, ediția a III-a

Săptămâna trecută, în Parcul Municipal s-a desfășurat ediția a III-a a Festivalului interjudețean de datini și obiceiuri românești „In memoriam Constantin Alexe”, eveniment organizat de Clubului Copiilor în colaborare cu Primăria Municipiului Roman.
Festivalul intejudeţean de datini și obiceiuri românești „IN MEMORIAM CONSTANTIN ALEXE”s-a adresat tuturor copiilor din unitățile școlare din întreaga ţară cu vârste cuprinse între 4 şi 19 ani, părinţilor, cadrelor didactice, comunității locale.
Concursul s-a desfășurat pe 2 secțiuni: Soliști – o piesă din repertoriul interpretului; ansambluri, grupuri.
Jurizarea concurenților s-a făcut pe categorii de vârstă, după următoarele criterii: costumele populare, repertoriul, exprimarea scenică, strigăturile și durata interpretării.

Trofeul festivalului a fost câștigat de Ansamblul „Plăieșii” de la Clubul Copiilor Târgu Neamț.

Pe locul I, la categoria grupuri s-a clasat Ansamblul „ Florile Siretului” de la Clubul Copiilor Roman, iar secțiunea soliști a fost câștigată de Oprea Larisa, elevă la Colegiul Tehnic „Petru Poni” din Roman.

 

 

 

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy