Trei nemțeni care au murit în urma cutremurului din Italia vor fi repatriați luni
Luni, 29 august 2016, vor fi repatriate corpurile neînsuflețite a cinci cetățeni români decedați, trei dintre aceștia fiind din Neamț. Cele două transporturi funerare, ale căror costuri au fost suportate integral de Ministerul Afacerilor Externe din Fondul special de Urgență aflat la dispoziția ministerului, vor pleca, în cursul zilei de luni, pe cale rutieră, către țară.
În ceea ce privește semnalările privind cetățenii români declaraţi dispăruți, numărul cazurilor aflate în atenția Ministerului Afacerilor Externe este, în acest moment, de 14 persoane.
Trei persoane, care figurau inițial ca fiind dispărute, au fost identificate și sunt în viaţă. Doar una dintre aceste persoane este în prezent internată într-o unitate medicală, starea sa de sănătate fiind stabilă.
Reprezentanţii Ambasadei României la Roma sunt în permanentă legătură cu unităţile medicale în care sunt internaţi în prezent 6 cetăţeni români răniţi în urma producerii seismului.