Casa de Cultură a Sindicatelor din Piatra Neamț nu are Autorizație de securitate la incendiu. Cum ne protejează ISU

Seara
de 12 iulie a marcat, după cum anunțam din timp, redeschiderea sălii de
spectacole din clădirea numită oficial Casă de Cultură a Sindicatelor din
municipiul reședință de județ. Reprezentația cu piesa Amanta a însemnat un succes în toată regula. S-au vândut bilete mult
peste așteptări, iar evoluția entuziasmantă a actorilor a fost una pe măsura
publicului călduros, parte importantă a acestuia fiind veterani ai defunctei
secțiuni Regal Teatral dintr-un
festival de teatru cum n-o să mai avem la TT.

Pe
partea gazdelor, nimic de zis, s-au consemnat eforturi de a asigura minime
condiții de desfășurare a spectacolului. Temerile legate de neînțelegeri și
obstrucții din partea firmei care operează Cafe
Foyer
, instalată (doar) în partea centrală a vechiului hol de acces, s-au
dovedit neîntemeiate. Scântei și discuții sensibile aveau să se ițească de la
partea de siguranță a publicului.

Cu
timp suficient înainte de spectacol, am cerut un punct de vedere de la
Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Petrodava” al județului Neamț. Sala
fusese închisă preventiv în noiembrie 2015, după tragedia de la Colectiv, de fostul director Stelian
Grigore. Decizia de atunci, reamintim, a făcut obiectul unei simple comunicări
transmise ISU. Generalul de brigadă Ioan Nițică, inspectorul-șef, avea să
declare că sala (și implicit clădirea) nu necesită autorizare pe linie de
securitate la incendiu întrucât, între timp, nu s-au efectuat modernizări. Urma
ca inspectoratul, adăuga inspectorul-șef, să verifice la ora spectacolului doar
existența și funcționalitatea căilor de acces/evacuare.

Și
a venit o fotoghicitoare de week-end.

E
vorba de un hidrant interior. Chiar dacă se află în spațiul închiriat unei
firme, e al clădirii în întregul ei, la fel ca spațiul rezultat din compartimentarea
fostului hol. După 8 iulie, a început pelerinajul. La ultima verificare vizuală,
arăta la fel.

Faza
e că la subsol se află încă un hidrant interior „vesel”. La ora primei vizite,
se prezenta ca în fotografiile următoare:

Le-am lăsat celor de la ISU plăcerea de a descoperi numele unei celebre firme specializate care dăduse… bun de funcționare.

Cum
spuneam, spectacolul s-a ținut. A existat clar o presiune afectuoasă,
îngăduința fiind de înțeles, însă de neacceptat, câtă vreme așteptăm ca
statutul de mumă să le fie străin celor de la ISU. Dacă îi ajută cadrul legal.

După
ce seturile complete de fotografii au început să circule, generalul Nițică s-a
deplasat personal la Casa Sindicatelor pe 12 iulie după-amiază, la solicitarea
prefectului Daniela Soroceanu. Concluzia: nu sunt probleme.

Luni,
22 iulie, la Cabinetul prefectului a fost înregistrată informarea oficială
transmisă de ISU „cu privire la
activitățile desfășurate (…) pe linie de apărare împotriva incendiilor, la
obiectivul Casa de Cultură a Sindicatelor Piatra Neamț”
. Prima verificare,
consemnată într-un proces verbal de control, datează de fapt din 4 aprilie.
S-au constatat neconformități la instalația de hidranți interiori, s-au
stabilit măsuri, s-a raportat în timp efectuarea remedierilor. „În timp” se-ntinde
până în ziua spectacolului. S-a descâlcit cordial inclusiv istoria hidrantului „vesel”,
care „nu funcționa deși avea aplicată
eticheta care atestă verificarea acestuia”
. Echipamentul necesar era
alături. Nu fusese montat fiindcă nu se găsise cine să închidă apa la
așezământul sindical. În fine, se face o trimitere la Normativul privind
securitatea la incendiu a construcțiilor, partea a II-a – Instalații de
stingere (cunoscut ca P118/2-2013) și se prezintă detaliat în ce constă
verificarea hidranților interiori. La rigoare, e vorba de art. 28.1, al. 2,
capitolul 28 – Exploatarea instalațiilor de stingere cu apă a incendiilor,
subcapitolul cu hidranți interiori și exteriori. Este foarte importantă
trimiterea deoarece se deschide o poartă optimă către alte normative (precum
cel privind instalațiile de detectare, semnalizare și avertizare), ordine de
ministru, hotărâri de guvern și legi în care este imposibil să te descurci fără
ghid calificat, de bună credință.

Chiar
fără îndrumare, remarci Ordinul MAI nr. 129/2016 pentru aprobarea Normelor
metodologice privind avizarea și autorizarea de securitate la incendiu și
protecție civilă. La capitolul cu valabilitatea acestor acte există un
senzațional art. 22. Spune că în
situația realizării unor lucrări de modificare și/sau schimbare a destinației
construcției sau amenajării există obligația reluării procesului de autorizare
și/sau avizare
. Nu faci lucrări, rămâne ca înainte. În cazul nostru –
situație confirmată inițial din partea ISU de Adrian Rotaru (înlocuitorul
purtătorului de cuvânt Andrei Grancea) – „ca înainte” nu înseamnă vechea
autorizație. Înseamnă nicio autorizație!
Nu au ce încălca, nu ai ce le suspenda. Da, Casa Sindicatelor nu are
autorizație de securitate la incendiu! Asta pentru că la vremea când a început
să funcționeze nu exista această autorizație. Pare incredibil, dar e perfect
legal.
Avea s-o reconfirme, în rezumat, prim-adjunctul Mihai Ciprian
Mitrea, responsabil cu Inspecția de prevenire. Nu de alta, dar legea stabilește
pentru viitor.

Nebunia
legislativă capătă proporții după ce afli că, de-a lungul anilor, puteau face
liniștiți modificări (compartimentările se subînțeleg) și schimbări de
destinație pe bucăți dacă în banalul certificat de urbanism nu se cere măcar un
pârlit de aviz ISU! Asta dacă s-au deranjat pentru certificatul cu pricina.
Astfel, reprezentația principală de la Casa Sindicatelor se mută repede spre altă
autoritate, una căreia nu-i este clar nici dacă onor sindicaliștii datorează
ori ba impozit pe clădire. Să mai întrebăm cât de sigură e construcția în sine,
cum se simte acoperișul? La Piatra Neamț pare inutil.

Pe sectorul ISU rămân, în principal, verificările periodice la instalații, potrivirea planului de evacuare de pe hârtie cu realitatea și alte rutine simple. Un exemplu de verificare necesită doar o ruletă, să măsoare cineva poarta din spate, din ce-a rămas din curtea de la ieșirea de urgență.

Desfumarea, drencerele ori ușile antifoc vin evident dintr-o limbă inoperantă, neaplicabilă acestei construcții. Tot ce pot face în plus cei de la ISU – în acest moment, în condițiile date – este să scrie recomandări. A spus-o clar, marți dimineață, aproape predându-se în fața legilor, însuși inspectorul-șef.

Viorel COSMA

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy