Bărbat din Roman, în comă la spital, după ce a fost lovit pe trecerea de pietoni

Un acciden grav  a avut loc ieri, 19 septembrie, în jurul orei 17:00, în localitatea Cordun, în urma căruia un bărbat a ajuns în comă la spital  

„Din primele cercetări efectuate de polițiști a reieşit accidentul a fost provocat de o femeie de 63 de ani, din Roman, care conducea un autoturism pe DJ 207 B, iar la o trecere pentru pietoni , care este semnalizată corespunzător, din localitatea Cordun, amplasată în apropierea intersecției cu strada Moldovei, a surprins și accidentat un bărbat de 52 de ani, din Roman, care traversa strada regulamentar.”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamț, Georgiana Moșu.

În urma impactului, bărbatul suferit un sever traumatism cranio-cerebral acut deschis., fapt pentru care a fost transportat la Spitalul Roman pentru îngrijiri medicale. Fiind confirmat diagnosticul de comă gradul III , medicii au decis transferul la Spitalul de neurochirurgie „Nicolae Oblu” din Iași.

Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Polițiștii i-au reținut acesteia permisul de conducere  și continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de vătămare corporală din culpă.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy