Comunicat de presă privind întâlnirea de lucru între reprezentanții Serviciului de Probațiune Neamț și ai localităților aflate în circumscripția Judecătoriei Roman din data de 11 aprilie 2024

La data de 11.04.2024, în cadrul Consiliului Local Roman, a avut loc o întâlnire de lucru între reprezentanții Serviciului de Probațiune Neamț și ai localităților aflate în circumscripția Judecătoriei Roman, în vederea dezbaterii standardelor pentru implementarea corespunzătoare a obligației de muncă neremunerată în folosul comunității, impusă de instanță, în sarcina persoanelor aflate în evidența Serviciului de Probațiune Neamț. La eveniment, au participat angajați din 29 primării, iar Serviciul de Probațiune Neamț a fost reprezentat de șeful serviciului, doamna Stoian Anițoaiei Denisa Claudia Daniela, doamna consilier de probațiune responsabil cu PR Radu Raluca Irina și doamna consilier de probațiune Branchi Aurica.

Serviciul de Probațiune colaborează cu primăriile din județul Neamț în vederea punerii în executare a sentințelor penale care prevăd această obligație a persoanelor care au comis infracțiuni, iar acest obiectiv este reglementat prin legislația în vigoare. Punerea în practică a prevederilor legale depinde de buna comunicare dintre serviciul de probațiune, ca instituție căreia îi este încredințată prin sentință penală supravegherea, controlul persoanei sancționate, pe de o parte, și instituțiile din comunitate, pe de altă parte.

 Pentru optimizarea colaborării, Consiliul Local Roman a fost gazda dezbaterilor. În acest context, s-au analizat atât punctele tari, cât și ariile de îmbunătățire ale aplicării standardelor de lucru, deoarece instituțiile din comunitate care participă la executarea pedepselor şi a măsurilor neprivative de libertate trebuie să îşi îndeplinească atribuţiile în conformitate cu prevederile legale. De asemenea, s-au oferit modele de bune practici în cadrul primăriilor cu care a colaborat Serviciul de Probațiune Neamț.

În prezent, în evidența Serviciului de Probațiune Neamț se află  1802   de persoane sancționate, dintre care  1324 de nemțeni li s-au impus obligația menționată. Consilierii de probațiune au emis  în ultimul an peste 220 de decizii de executare a activității neremunerate în cadrul primăriilor comunelor arondate Serviciului Public Comunitar de Evidența Persoanelor Roman. Aceste persoane aflate în supravegherea serviciului de probațiune beneficiază, fără a trece prin experiența privării de libertate, de avantajul de a-şi îndeplini în continuare rolul lor familial, profesional și economic în societate, creându-se, astfel, premisele reintegrării sociale.

Întâlnirea a reiterat angajamentul tuturor părților implicate pentru o colaborare strânsă și eficientă, în scopul conlucrării instituțiilor partenere și a creării unui cadru de lucru care să evidențieze și să valorifice forța de muncă oferită de persoanele supravegheate în mod gratuit pentru beneficiul comunității de unde provin sau unde li s-a impus această obligație.

Cadrul legal al activității este conferit de Codul Penal, Legea nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, de Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative și a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal și Hotărârea nr. 818/2018 privind aprobarea standardelor minime de lucru în probaţiune pentru instituţiile din comunitate. 

Întocmit,

Consilier de probațiune responsabil de relațiile cu presa, Raluca Irina Radu, telefon 0724569719

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy