Din cei 10 deputați din Neamț, doar 2 de la PSD au votat cu DA legea antifumat

antifumat

Din cei zece deputați din Neamț, doar domnii Vlad Marcoci și Ioan Munteanu de la PSD au votat cu DA pentru legea antifumat.
Că fumatul este un obicei prost și nociv e clar pentru toată lumea, dar restrângerea acestui viciu va antrena de la sine o scădere drastica a clienților din localuri, se vor închide o mulțime de cafenele, se vor desființa locuri de muncă, vor scădea vânzările de țigări, iar toate aceste lucruri vor însemna desigur mai puține taxe și impozite colectate la buget.
Rămâne problema prioritizării activității parlamentarilor care se pare că au terminat tot ce aveau de făcut pentru țară și au trecut la legea picnicului și la cea antifumat, uitând cu totul de legea răspunderii magistraților, de legea lobby-ului și de multe alte legi vitale pentru România.
Acum rămâne să vedem câți dintre nemțenii care merg la urne erau fumători și au fost afectați de această lege și câți erau nefumători și vor aprecia că doar PSD-iștii au votat legea.
Oricum, ca om conectat la realitate consider că dacă ar fi trebuit restrâns un viciu acela ar fi fost alcoolul, deoarece numărul oamenilor care mor din cauza fumatului este net inferior față de cei care mor din cauza alcoolului, ca să nu mai vorbim că din cauza alcoolului mor și oameni nevinovați: vezi accidentele auto, sau, cu intenție, vezi crimele făcute de autori sub influența alcoolului. De asemenea, în mediul rural nemțean alcolul este motorul dezvoltării si perpetuarii violenței domestice, neexistând zi în care o femeie din Neamț să nu fie ”altoită” de bărbatul venit de la crâșmă.
Deci, poate data viitoare legiuitorii noștri vor prioritoza legile care restrâng o activitate sau un viciu în funcție de numărul de victime pe care le produce acea activitate sau viciu… asta dacă chiar le pasă de sănatatea și mai ales de viața noastră.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy