Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Drumul Expres Piatra Neamț – Bacău se va realiza în sfârșit. Lupta lui Ionel Arsene n-a fost în zadar

Drum Expres Piatra Neamț-Bacău

Un proiect amplu, dezbătut și răsucit pe toate părțile, e pe cale să prindă în sfârșit contur. Drumul Expres ce leagă Piatra Neamț de Bacău se va realiza într-un final, după mulți ani de dezbateri, de suișuri și coborâșuri.

Un drum pentru care m-am luptat ca să fie realizat, Drumul Expres Piatra-Neamț – Bacău, devine realitate!

Acest drum, promis de toți politicienii de după Revoluție, se va materializa ca urmare a demersurilor pe care le-am întreprins încă din timpul Guvernării PSD, cu ajutorul ministrului transporturilor, Răzvan Cuc.

Ieri, a fost votat în ședința de plen, proiectul de hotărâre pe care l-am inițiat și în urma căruia Consiliul Județean Neamț va încheia un acord de colaborare cu Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, pentru realizarea traseului care va lega municipiul reședință de județ de municipiul Bacău.

Prin echipa de implementare desemnată din rândul specialiștilor din Consiliul Județean Neamț vor fi monitorizate etapele de realizare a studiului de fezabilitate, obținerea avizelor și acordurilor etapelor următoare pentru promovarea acestui proiect vital în infrastructura rutieră, economia și dezvoltarea județului nostru.

Încă de la începutul primului mandat de președinte al Consiliului Județean am solicitat și m-am zbătut pentru realizarea acestui drum expres la profil de autostradă între noi și Bacău. Mă bucur că am ajuns să vorbim despre realizarea cu certitudine a proiectului, în ciuda multor amânări care au tot avut loc, a unor divergențe de opinie și poate de multe ori din necunoaștere a realității de către unii factori de decizie. Acum e sigur că investiția se va realiza, spre marea bucurie a tuturor participaților la traficul pe acest sector.

Așa cum fac de 5 ani încoace, susțin orice proiect care atrage dezvoltarea județului nostru și bunăstarea nemțenilor!”, a transmis Ionel Arsene, Președintele Consiliului Județean Neamț.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *