Este absolut necesară creșterea prețului pentru parcările de reședință la 500 lei pe an

Mâine va fi ședință de Consiliu Local la Piatra-Neamț. Se va propune creșterea prețului la parcările de reședință la 165 lei pe an, creștere motivată de mărirea prețului la vopsea, utilități și alte lucruri.

Rugăm orice consilier local care se respectă să vină cu un amendament prin care să crească prețul la 500 lei. Până ce nu tâlhărești semnificativ buzunarul pietreanului, acesta nu se va trezi.

Cetățeanul din Piatra-Neamț nu trebuie jecmănit puțin câte puțin cu măriri de preț periodice, pentru că atunci tace și acceptă. Cetățeanul din Piatra-Neamț trebuie lovit direct în cap cu prețurile la parcări ca să se trezească odată și să constate că plătește din ce în ce mai mult, aberant de mult, pe dreptul de a parca o mașină. 500 lei pe an trebuie, că altfel nu se va desființa niciodată șmecheria aceasta cu încasat bani pe tras dungi pe asfalt.

Publicația noastră a susținut de fiecare dată scăderea prețurilor la parcările de reședință, dar se pare că nu e calea cea bună. Japcă la buzunarele pietrenilor să fie ca să se trezească odată.

Iosub Robert

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy