Au fost furati prin metoda “IMPRIETENIRE”
Ieri 15 ianuarie, două persoane au fost păgubite prin metoda furtului “prin împrietenire”, fiindu-le sustrase din locuință economiile
Polițiștii din cadrul Postului de Poliție Girov,în jurul orelor 13.00, au fost sesizați despre faptul că persoane necunoscute, sub pretextul că împart ajutoare din partea Uniunii Europene, au sustras din locuinţa unei femei de 82 de ani, suma de 5500 lei.
În urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că femeia a fost de acord să primească persoanele în locuință, iar unul dintre cei doi bărbați i-a oferit o bancnotă de 200 lei solicitându-i să îi dea rest 100 lei. Femeia s-a deplasat într-o camera din locuinţă, unde avea suma de 5500 lei pe care a scos-o în prezenţa bărbatului. În timpul cât persoana vătămată a plecat după sacii pentru ajutoare, bărbatul a sustras banii, plecând în grabă cu un autoturism de culoare neagră.
Totodată un alt bărbat de 79 de ani, din Bahna a fost păgubit cu suma de 4700 de lei, de către persoane necunoscute prin același mod de operare.
Polițiștii au demarat activitățile de cercetare pentru identificarea persoanelor și au informat populația cu privire la acest mod de săvârșirea a infracțiunii de furt, pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional.
Reluăm sfaturile preventive privind săvârșirea infracțiunii de furt prin metoda împrietenirii, recomandând nemțenilor:
– nu permiteţi străinilor să intre în casă sau în curte sub diferite pretexte: vânzarea/cumpărarea de produse, folosirea telefonului, a toaletei sau pentru a le oferi ajutoare sau bunuri, schimbul unor bancnote;
– solicitați persoanelor, care se prezintă sub diferite calități, să se legitimeze;
– evitaţi discuţiile despre bunurile de valoare pe care le aveţi în casă!
– păstraţi documentele și bunurile în locuri greu accesibile, cunoscute doar de dumneavoastră și nu divulgați aceste informații altor persoane;
– nu vă lăsaţi tentaţi de preţurile produselor oferite spre vânzare de către persoane necunoscute întrucât acestea reprezintă doar mijlocul prin care infractorii urmăresc să intre în locuința dumneavoastră.
Reamintim faptul că infractorii joacă anumite roluri pentru a aborda victimele (persoane care livrează colete, angajaţi ai unor furnizori de servicii), dorind să aducem la cunoștința nemțenilor modurile de operare, fapt pentru care vă prezentăm câteva dintre metodele identificate și la nivelul altor județe din țară:
– metoda „Curierului”, reprezintă situația în care infractorii își documentează foarte bine victima, în general persoane vârstnice, și sub motivul că sunt trimişi de o rudă a acestora (fiul sau nepotul) care era plecată la muncă în străinătate, se prezintă la poarta/ușa persoanei vizate, pentru a le aduce un pachet. Astfel doi-trei indivizi, îmbrăcaţi elegant şi cu o maşină înmatriculată în străinătate, scot un colet pe care cer o sumă de bani, victima fiind păcălită datorită amănuntelor privind vârsta şi locul de muncă al fiul. Ba chiar, aceștia pretind că îl sună la telefon pe copilul persoanei vizate ca să vorbească şi să se convingă și îi dau victimei receptorul la capătul căruia se afla un complice. Presupusul fiu spunea că este în trafic şi nu poate vorbi prea mult, dar confirma că cei de la poartă sunt cunoscuţi de-ai lui şi poate să le dea banii cu încredere. Bătrânii păgubiţi se alegeau cu un pachet în care găseau diverse, de la jocuri pentru copii, la ibrice, ceasuri sau electrocasnice ieftine, mult sub valoarea pe care au dat-o la schimb.
– metoda „E-on” prin care infractorii pretind ca sunt reprezentanți ai unor companii de gaz, apă sau electricitate și intră în case pentru presupuse verificări;
– metoda „Deratizare” care presupune oferirea unor servicii de acest gen de către falşi angajaţi ai unor firme cu acest profil sau
– metoda „Străinul” utilizată de regulă de infractorii care motivează că nu sunt din localitate, folosind ca pretext faptul că au o urgenţă medicală şi nu au bani româneşti asupra lor, solicitând în acest mod victimelor să le schimbe sumele de bani în valută. Astfel, reuşesc să ia banii lăsând în schimb drept garanţie o geantă în care afirmă că se află valută sau bunuri de valoare promițând că se vor întoarce.
Toate aceste metode servesc unui singur scop, acela de a pătrunde în locuinţele oamenilor de unde reuşesc să sustragă sume de bani sau bunuri de valoare.
Dacă ați fost victima unei astfel de infracțiuni, nu lăsați să treacă timp de la comiterea faptei și sesizați Poliția prin apelul unic de urgență 112!