Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

IJJ Neamț: Misiuni de weekend fără evenimente deosebite

În perioada 21 – 23 iunie, mai multe echipaje din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Neamț au acționat pentru prevenirea oricăror fapte antisociale și pentru asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică la manifestările religioase, culural-artistice și sportive organizate în mai multe localități din județul Neamț.

În acest sens, jandarmii nemțeni au fost alături de cetățeni în comuna Tupilați la Sărbătoarea
Sânzienelor, bâlciul anual și hramul Bisericii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul”, în orașul Târgu Neamț la meciul de fotbal F.C. Ozana-Viitorul Liteni, la un eveniment promoțional la Roman și două procesiuni religioase organizate de parohia romano-catolică dar și la procesiunea cu Sfintele Moaște
ale Sfântului Gheorghe Pelerinul organizată în Piatra Neamț cu ocazia sărbătorii „Nașterea Sfântului Ioan Botezătorul” – patronul spiritual al orașului.

Datorită mobilizării unui dispozitiv important de ordine publică în stradă, dar și cu sprijinul
cetățenilor care au ținut cont de recomandările preventive, la aceste activități nu s-au înregistrat incidente.

În această perioadă au fost aplicate 24 de sancțiuni contravenționale în valoare totală de 6.000 lei pentru fapte precum: adresarea de cuvinte și expresii jignitoare, provocarea de scandaluri, încălcarea normelor de conviețuire socială, a ordinii și liniștii publice, aprinderea focului în locuri nepermise, etc.

În perioada următoare jandarmii nemțeni vor continua acțiunile pentru prevenirea fenomenului contravențional și infracțional, recomandând cetățenilor ca ori de câte ori sesizează fapte ce pot afecta siguranţa publică, să apeleze numărul unic 112 sau să se adreseze celei mai apropiate patrule de ordine şi siguranţă publică.

  • Informații furnizate de Inspectoratul de Jandarmi Județean Neamț



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *