In Romania proprietatea este dupa placul guvernantilor. Azi e, maine nu mai e
Pentru a avea o viziune oarecum corecta si clara asupra proprietatilor furate de statul roman in perioada anilor 48-50 cat si a bunurilor nationalizate in anii ’80, m-am decis sa deschid acest subiect care sper sa faca lumina in randul celor ce revendica bunurile furate de comunisti cat si celor care nu cunosc hatisul, abuzurile si neglijenta autoritatilor romane dar critica neavenit situatia disperata si suferinta celor care se lupta prin instantele nationale si europene de zeci de ani.
Cadru juridic. In primul rand, dreptul de proprietate privata in Romania, membra UE si semnatara a Conventiei Europene a Drepturilor Omului este garantat si ocrotit in mod egal de lege, indiferent de titular. Totodata, art. 44 din Constitutie stipuleaza imperativ : “Nimeni nu poate fi expropriat decât pentru o cauză de utilitate publică, stabilită potrivit legii, cu dreaptă şi prealabilă despăgubire” si “Sunt interzise naţionalizarea sau orice alte măsuri de trecere silită în proprietate publică a unor bunuri pe baza apartenenţei sociale, etnice, religioase, politice sau de altă natură discriminatorie a titularilor.” Celelalte acte normative carfe reglementeaza proprietatea, in intregul ei, sunt: Legea 10/2001, Legea 247/2005, Legea 1/2009…etc iar printre normele europene, Convetia Europeana garanteaza dreptul de proprietate la art. 1 Protocolul nr. 1 si, totodata, Romania s-a obligat in 1994 sa respecte acest Protocol fata de cetatenii sai, in mod egal, fara discriminare, fara nationalizare, fara expropriere decat cu o dreapta si echitabila despagubire.
Practica in Romania, unica in Europa
Fara a caracteriza – ca tanar avocat – cum vad situatia, voi detalia, prin declaratii de presa, articole, blog-uri personale, emisiuni TV gandirea, mentalitatea, masurile si evident ipocrizia politicienilor toate in raport de cadrul juridic precedat.
In primul rand Guvernul Ungureanu a venit cu nationalizarea a 85% din proprietatea detinuta de fostii proprietari inainte de comunism. Acesta a redus la 15% despagubirile si a refuzat restituirea in natura a bunurilor furate de statul roman. Proiectul a fost facut de Guvernul PDL si sustinut de acestia cat au fost la putere. Astfel se face ca, dupa ce acestia au pierdut puterea prin caderea Guvernului Ungureanu vad o declaratie la Radio Romania Actualitati in data de 17 aprilie 2013, articol realizat de Florin Matei, in care: “purtatorul de cuvant al PD-L Sever Voinescu susţine că restituirea proprietăţilor confiscate de regimul comunist ar trebui să se facă, în continuare, în natură, iar acolo unde nu e posibil, să se acorde despăgubiri echitabile, în acelaşi cuantum, ca şi până acum.”Calitatea aceasta a procesului de restituire a proprietăţilor înseamnă că cei care-şi dobândesc proprietăţile astăzi nu trebuie să fie neapărat dezavantajaţi, în raport cu cei care şi-au redobândit proprietăţile ieri.”
Ce sa mai intelegem noi din aceasta ipocrizie? Ca atunci cand suntem la putere ostracizam si ridiculizam in fragranta contradictie cu legea fundamental si normnele europene pe fostii proprietari iar cand intram in opozitie si la putere se afla alta culoare politica depunem tot efortul in a convinge ca proprietarii trebuie sa primesca inapoi totul conform legii, adica 100%. Cine a spus ca politica este ca o femeie de moravuri usoare, n-a gresit.
Placut impresionat am fost de viziunea fostului premier Calin Popescu Tariceanu, unde pe blogul sau – http://www.tariceanu.ro/node/308- sustine cu adevarat cauza proprietatii cat si a principiilor de drept aplicabile, desi acesta nu este jurist. Cu atat mai mare este meritul acestuia in implicarea problemei proprietatii cu cat juristi notorii si-au permis sa dea cu “batul in balta”.
Astfel, dl. Traiceanu sustine pe blogul sau:
“De fapt, văzând modul în care este tratată proprietatea privată de reprezentanţi ai actualului Guvern (UNGUREANU) îmi este foarte greu să mă gândesc că ei pot fi caracterizaţi altfel decât ca nişte adevăraţi comunişti.
Să ne imaginăm că ar veni cineva cu ideea ca la despăgubirile de utilitate publică din zilele noastre, pentru construcţia de drumuri, poduri etc., nu s-ar plăti mai mult 15% din valoarea reală a proprietăţii şi în termen de 10 – 12 ani. Cu argumentul că „atât îşi permite statul să aloce”! Ar fi admisibilă o astfel de idee ? Ar mai investi cineva în România ? Bineînţeles că nu, cred că nici măcar românii ! Înainte de 1989 nu m-ar fi mirat astfel de idei, dar acum, în 2012, ele sunt uluitoare şi nu fac decât să arate care este adevărata faţă a PDL şi a liderilor săi.
La peste 20 de ani de la Revoluţie ei trebuie să aştepte alţi mulţi ani pentru a-şi recupera proprietăţile. Este un comportament cinic, imoral şi orientat împotriva democraţiei. Dar este şi o crimă la adresa mediului economic din România.
O spun încă o dată, un mediu de afaceri stabil nu poate exista fără o reglementare clară şi corectă a problemelor legate de proprietate.
Nu mai putin adevarat este ca si doamna europarlamentar PDL Monica Macovei a sustinut proprietarii de drept a caror proprietati au fost confiscate de statul comunist.
Aceasta a fost invitata intr-o emisune televizata, respectiv in data de 22 aprilie 2012 la TVR 1. Aceasta a sustinut ca a castigat 18 procese pentru reclamanti si dadea exemplul Poloniei si a masurilor luate de statul polonez cu privire la restituirea proprietatilor. Cauza Broniovsky c. Polonia avea ca obiect bunurile ramase pe teritoriile ocupate de rusi, fiind foarte multe cazuri la CEDO. Distinsa Doamna europarlamentar a declarat la TVR 1 cum a rezolvat statul polonez problema proprietatii: “CEDO a spus, gasiti o solutie pentru toti ca mai sunt mii de oameni care sunt in situatia asta si o sa vina, si atunci au fost foarte activi polonezii si a fost propunerea agentului guvernamental –adica Guvernul Polonez si practic au negociat- pentru toti cei care au plangeri pe rol le dam integral valoarea IN BANI iar pentru cei care inca nu au plangeri dar sunt in aceiasi situatie le dam 20% dar le DAM ACUM, deci nu esalonat. Un alt principiu este, hai plafonezi sa zicem ca se justifica plafonarea, si Curtea ne spune ca putem plafona, dar nu si plafonare si esalonare…Eu va spun ce s-a intamplat in Polonia-si au vb cu ei, cu asociatiile…20% acum pt. cei care nu facusera proceduri si ai scapat instantele de procese…In Romania fiecare dosar ne costa cam 50.000 euro, un dosar civil cap coada.”
Astfel, prezentul demers urmareste sa scoata in relief ca, unii politicieni induc in eroare cetatenii romani prin prezentarea unor falsuri grosolane in ce privesc celelalte state foste comuniste. Insusi primul ministru Ponta a sustinut, eronat, ca Romania trebuie sa platesca la un loc cat Georgia, Bulgaria, Ungaria..etc ceea ce este o dezinformare grosolana. http://www.cotidianul.ro/proprietatea-devine-un-moft-si-pentru-victor-ponta-203170/
Practic, autoritatile aduc in discutie statele care au facut restituiri plafonate sau nu le-au facut deloc, FARA SA SPUNA CA ROMANIA A VOTAT MAI MULTE LEGI IN MATERIA PROPRIETATII DUPA SEMNAREA CONVENTIEI EDO IN 1994, ceea ce obliga statul roman sa respecte dreptul de proprietate asa cum a fost stabilit prin legile de restituire. Ca unii s-au indestulat din varii motive – spaga, relatii, drepturi litigioase – iar altii inca asteapta sa li se faca dreptate nu inseamna ca legea se aplica in functie de timp, relatii, spaga…etc
In concluzie, statele care nu au dat nimic inapoi ori au dat plafonat au facut aceste demersuri LEGAL, deoarece in acele state nu au existat legi care sa reglementeze cum si cat se restituie, ceea ce nu e cazul Romaniei, nici pe departe. Se sustine ca CEDO ne-a permis sa plafonam. E o gluma. CEDO doar a exemplificat, cu titlu supletiv, deci nu imperativ, ce poate sa faca statul roman. Or, o plafonare nu se poate face decat cu respectarea Constitutiei Romaniei, a legilor in vigoare si a Conventiei EDO.
Nimeni nu spune ca, Germania de Est sau Cehia a rezolvat problema proprietatii inca de acum 20 de ani, restituind in natura tot ce se putea si in echivalent 100% in despagubiri ce nu se putea restitui in natura. Deci, in loc sa luam exemplele avansate ale democratiei si ale justitiei cum sunt Germania, Cehia…noi ne orientam spre Azerbaijean,Georgia, Bosnia Hertegovina…etc
In final, inchei cu dictonul “ A bon entendeur, salut!”
Avocat Adrian Gheorghe Popa