Incendiu provocat de cosul de fum necuratat
Miercuri, 14 ianuarie 2015, la ora 08:13, Dispeceratul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ a fost anunţat că a izbucnit un incendiu la o locuinţă din municipiul Roman, Strada Luceafărului. La locul indicat s-au deplasat patru subofiţeri din cadrul Detaşamentului de Pompieri Roman şi doi elevi aflaţi în stagiu, cu o autospecială de lucru cu apă şi spumă. Pompierii au stins în câteva minute incendiul, în urma căruia a ars funinginea depusă pe coşul de fum. Cauza probabilă a incendiului: coş de fum necurăţat de funingine.
Pentru a preveni producerea incendiilor, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Petrodava” al judeţului Neamţ reaminteşte:
1. Verificarea, repararea, izolarea termică şi curăţarea periodică a coşurilor de evacuare a fumului sunt obligatorii;
2. Coşurile de fum trebuie curăţate periodic pentru eliminarea depunerilor de funingine care se pot aprinde sau pot obtura canalele de evacuare;
3. Coşurile de fum trebuie izolate termic faţă de materialele combustibile ale planşeului sau acoperişului (grinzi, astereală de lemn).