A vatamat o persoana, conducand sub influenta alcoolului

Ieri 14 ianuarie, în jurul orei 17.30, pe DJ 158, în interiorul loc. Secuieni, a avut loc un accident rutier soldat cu vătămarea corporală a unei persoane.

Din primele cercetări se pare că, în timp ce un bărbat de 43 de ani, din Secuieni conducea un autoturism pe DJ 158, având direcţia de mers către localitatea Moldoveni, a pătruns pe contrasens şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară care circula din sens opus şi a cărui conducător auto, un bărbat de 39 de ani, din Mărgineni a virat stânga pentru evitarea coliziunii, părăsind partea carosabilă. În urma accidentului a rezultat avarierea celor două autovehicule şi rănirea conducătorului auto de 43 de ani, care , în urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că se afla sub influența alcoolului.

Totodată, în urma verificării documentelor vehiculelor implicate în accident, a fost reținut certificatul de înmatriculare a autoturismului, acesta având inspecția tehnică expirată din iunie 2014.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy