Indivizii care au tâlhărit un tânăr de 18 ani pe o stradă din Roman, plasați sub control judiciar

La data de 5 martie 2019, instanţa de judecată a dispus arestarea preventivă pentru 30 de zile faţă de tânărul de 20 de ani, iar în cazul bărbatului de 35 de ani, Parchetul de pe lângă Judecătoria Roman a dispus plasarea sub control judiciar pentru 60 de zile.

În fapt, la data de 4 martie a.c., polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției municipiului Roman au identificat și reținut un tânăr, de 20 de ani, din Roman și un bărbat, de 35 de ani, din Bacău, bănuiți de comiterea infracțiunii de tâlhărie.

Investigațiile au arătat faptul că,  la data de 14 noiembrie 2018, polițiștii au fost sesizați de către un tânăr, de 18 ani, din Roman, despre faptul că în timp ce se deplasa pe o stradă din Roman, persoane necunoscute, profitând de neatenția sa, i-au sustras din buzunar telefonul mobil și alte bunuri, prejudiciul creat fiind de peste 670 de lei.

În urma probatoriului administrat, cei doi au fost reținuți de polițiști pentru 24 de ore, fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul I.P.J. Neamț.

Astăzi, aceștia urmează să fie prezentați Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunere de arestare preventivă.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy