Legea dării în plată a fost adoptată de Camera Deputaţilor

legea darii in plata

Legea dării în plată a fost adoptată, astăzi, de Camera Deputaţilor cu o majoritate de 207 voturi „pentru”, un vot „împotrivă” şi o abţinere.

Camera Deputaților a decis că legea privind darea în plată nu se va aplica programului Prima Casă şi a majorat plafonul creditelor de la 150.000 la 250.000 de euro. De asemenea, legea se va aplica şi celor care sunt în proces de executare silită.

Legea va fi trimisă preşedintelui Klaus Iohannis spre promulgare. Singura cale de atac a legii ar mai fi contestarea ei la Curtea Constituţională.

Legea dării în plată nu a fost gândită ca o lege împotriva sistemului bancar, ci pentru a aduce un echilibru între clienţi şi bancă. Cei care sunt în nevoie, nu sunt doar oameni din categori defavorizate, ci şi cetăţeni activi care au chiar mai multe locuri de muncă, dar din cauza clauzelor abuzive nu îşi mai pot plăti ratele la bancă.

Sursa: www.zf.ro.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy