Ziua Porților Deschise la Jandarmeria Neamț

191df4ce-9cc5-4ef1-a9f1-0140147e3230

În perioada 18-20 aprilie a.c., Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Neamţ îşi va deschide porţile pentru a fi alături de copii în cadrul programului ,,Şcoala altfel: să ştii mai multe, să fii mai bun!”.

În acest sens, de luni până miercuri, între orele 09.00-12.00, elevii vor putea vizita spaţiile în care îşi desfăşoară activitatea jandarmii, familiarizându-se cu activitatea acestora, cu tehnica auto şi cu materialele din dotare.

În cadrul acestor activităţi, jandarmii vor prezenta exerciţii demonstrative de autoapărare şi de imobilizare, vor expune materiale video cu misiunile Jandarmeriei Române iar la finalul activităţilor copiii vor avea ocazia să vadă şi să fotografieze tehnica şi mijloacele de intervenţie. Şi ca legătura dintre jandarmi şi elevi să fie una bazată pe sprijin reciproc, respect şi camaraderie, elevii vor primi şi o legitimaţie de jandarm pentru o zi.

De asemenea, elevii de liceu interesaţi de o carieră militară, vor fi informaţi cu privire la condiţiile şi criteriile pe care trebuie să le îndeplinească pentru a accede într-o instituţie de învăţământ a Ministerului Afacerilor Interne.

Activităţile vor fi desfăşurate pentru informarea şi educarea tinerilor în scopul adoptării unui comportament non violent, pentru oferirea sprijinului în privinţa cunoaşterii legislaţiei şi pentru informarea lor cu privire la o carieră în Jandarmeria Română.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy