Acest site foloseste cookies. Continuarea navigarii pe acest site se considera acceptarea politicii de confidentialitate si protectia datelor. Click aici pentru detalii.

Luna plantării arborilor: Peste 300 de hectare de terenuri vor fi împădurite de Direcţia Silvică Neamț

În fiecare an, între 15 martie și 15 aprilie este marcată de către silvicultori și de către iubitorii pădurii, ”LUNA PLANTĂRII ARBORILOR”, eveniment cu tradiție și un prilej important în educația opiniei publice, cu privire la rolul și importanța PĂDURII pentru viață și societate, în sensul conservării, protejării și asigurării continuității acesteia.

Pădurea nu înseamnă numai lemn, nu se limitează doar la marginea proprietății sau a hotarelor țării, ci influența ei benefică se exercită la nivel global.

Este cel mai complex ecosistem cunoscut, desemnat ca principalul factor în stabilirea echilibrului ecologic, asigurarea calității aerului și protejării faunei sălbatice, începând cu prima frunză a arborelui și terminând cu ultimul fir de rădăcină.

În această perioadă acțiunile cu caracter educativ nu sunt reprezentate numai de plantarea de noi arbori, ci și de protejarea celor maturi, la care se adaugă realizarea de semănături în solarii și pepiniere, lucrări de îngrijire și de conducere a arboretelor tinere, acțiuni de igienizare a pădurii prin colectarea deșeurilor, precum și de combatere a dăunătorilor vegetației forestiere.

Romsilva sprijină și încurajează implicarea voluntarilor în acțiunile de împăduriri, oferind gratuit, prin sponsorizări, anual,1 milion de puieți forestieri, precum și asistență tehnică, în măsura posibilităților.

Direcția Silvică Neamț prezintă modul în care puteți planta cu succes un puiet forestier:

În primul rând, terenul se nivelează, se îndepărtează pietrele și se realizează afânarea solului. Nu se plantează în sol tare, uscat și fără umezeală suficientă. Se folosesc doar puieți forestieri sănătoși, cu rădăcina bogată, fără vătămări produse de insecte sau ciuperci. Vă recomandăm, pentru reușita plantării, să mocirliți rădăcinile înainte de plantare. Înainte de plantare, se realizează o groapă suficient de adâncă și de largă cât să permită rădăcinilor sau balotului de pământ să se așeze normal și în totalitate în sol. Se așează puieții în groapa săpată, fără a îndoi sau răsuci rădăcinile, astfel încât partea inferioară a tulpinii să fie cu circa 3 centimetri sub nivelul solului. Rădăcinile se acoperă cu pământ și se tasează cu piciorul pentru a elimina golurile de aer din zona rădăcinilor, pentru a se obține un contact strâns al rădăcinilor cu solul; ulterior, se acoperă cu un ultim strat de sol, până la nivelul gropii, verificându-se dacă a fost plantat corect: se trage ușor de vârf și dacă puietul nu iese înseamnă că este plantat corect. Plantarea se face primăvara devreme sau toamna târziu, primăvara imediat după ce se dezgheață solul și se zvântă puțin, înainte ca puieții să pornească în vegetație, iar toamna după căderea primei brume, înaintea ca solul să înghețe.

În primăvara acestui an, Direcția Silvică Neamț își propune parcurgerea cu lucrări de regenerare a unei suprafeţe de 330 ha, din care 190 ha cu lucrări de regenerare pe cale naturală, iar 140 ha cu lucrări de împăduriri.

În plus față de acestea, 75 ha vor fi parcurse cu completări curente în plantaţii realizate în anii anteriori.

În realizarea acestui program se vor utiliza 1.050.000 puieţi forestieri proveniți, în cea mai mare parte, din pepinierele proprii ale direcției.

La stabilirea suprafeţelor programate a se regenera în anul 2019 s-a avut în vedere asigurarea integrităţii şi continuităţii pădurii prin regenerarea tuturor arboretelor exploatate, urmare aplicării tăierilor definitive de regenerare.

Campania de împăduriri din primăvara acestui an a debutat în prima decadă a lunii martie în regiunea de câmpie și deal din cadrul Direcției Silvice Neamt, în timp ce în regiunea de munte condiţiile meteorologice nefavorabile și stratul consistent de zăpadă au întârziat începerea lucrărilor.

O componentă importantă a activităţii de regenerare o reprezintă susţinerea din punct de vedere tehnic şi logistic a acţiunilor promovate de societatea civilă pentru dezvoltarea conştiinţei apărării, conservării şi dezvoltării pădurii, a respectului pentru aceasta în societatea românească actuală.

Cu toții avem datoria să învățăm măcar câte puțin despre pădure. Noi, toți oamenii, suntem responsabili de existența și perenitatea lor, astfel încât și generațiile următoare să se poată bucura de un mediu curat și sănătos.
Învățându-i pe copii să apere natura, îi învățăm să apere viața. Viața triumfă și suntem mai sănătoși și mai optimiști atunci când mediul înconjurător este curat, când pădurea înflorește și dă culoare monotonului cotidian și cenușiului urban.

Direcția Silvică Neamț invită iubitorii și ocrotitorii Pădurii de toate vârstele să lise alăture și să îi sprijine în acțiunile lor din perioada Lunii plantării arborilor, și numai.




Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *