Miercuri, 5 iunie, întră în funcțiune barierele de la intrarea în parcarea din Piața Roman Vodă – Colegiul Național „Roman Vodă”

Primăria municipiului Roman informează cetățenii asupra faptului că, începând cu data de 5 iunie 2019, devin funcționale barierele de la intrarea în parcarea din Piața Roman Vodă – Colegiul Național ”Roman Vodă”, parcarea fiind prevăzută și cu o tabelă electronică ce va atenționa șoferii asupra numărului de locuri libere. În total, sunt 111 locuri de parcare, din care două sunt alocate pentru persoanele cu dizabilități. 

Persoanele interesate trebuie să știe că vor avea de achitat pentru a parca autoturismul în această zonă trebuie să achite o taxă de 1 leu pe oră, la fel ca și în celelalte parcări publice cu plată. De asemenea, cetățenii își vor putea achiziționa și un abonament, de 40 de lei pe lună, la fel ca și pentru celelalte parcări publice cu plată din oraș. Pentru cei care doresc că achiziționeze un abonament anual, costul este de 450 de lei. Abonamentele se pot face, începând cu data de 30 mai, la camera numărul 64 din cadrul Primăriei municipiului Roman (etajul II).
Pentru parcarea de la CNRV nu este permisă plata prin SMS sau prin aplicația TPark. Șoferii care nu au abonament vor trebui ca, la intrarea parcare, să ridice un tichet. La plecare, plata tichetului se face la parcometrul din parcare. Tichetul achitat se introduce la ieșirea din parcare pentru ca barierele să se deschidă. Persoanele care au abonament vor primi un card care le va permite accesul în parcare.
Pentru parcarea de la CNRV, la fel ca la Judecătorie, există un termen de 10 minute de grație în care conducătorii auto pot intra și ieși fără să fie nevoie să achite vreo taxă.
Pentru toate parcările cu sisteme inteligente cu bariere din oraș (Judecătorie, CNRV și Pietonal Ștefan cel Mare), din momentul achitării contravalorii costului parcării, conducătorii auto au un răgaz de 10 minute pentru a părăsi parcarea.
Riveranii care nu au loc de parcare concesionat în parcările de reședință din zona parcării CNRV vor putea să-și achiziționeze un abonament anual, de 120 de lei, practic cu același preț ca în orice parcare de reședință din oraș.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy