Ministrul Apelor și Pădurilor a fost la Ion Creangă, la podul peste Siret. Se încearcă urgentarea măsurilor de reabilitare și îndiguire

Vizita de lucru a ministrului Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, în zonele calamitate din Neamț s-a încheiat astăzi în comuna Ion Creangă, acolo unde există cel mai mare pod din reţeaua de drumuri judeţene din Moldova, care face legătura între Roman și cinci localităţi nemţene (Ion Creangă, Icuseşti, Valea Ursului, Oniceni și Borieni).

Din cauza schimbării cursului Siretului, o mare parte din pod este inutilizabil. De-a lungul timpului au mai fost făcute consolidări, însă efectele incidentului tehnic din 1998, care a afectat unul din piloni, alături de schimbarea cursului Siretului, nu au putut fi rezolvate.

Cea mai bună soluție propusă pentru acest pod, prezentată, de altfel, și ministrului Ioan Deneș astăzi este defrișarea unei zone forestiere care împiedică scurgerea optimă a apei în zona podului de la Ion Creangă, precum și realizarea unui dig de susținere a malului. La fiecare creștere de debit, Siretul afectează satele din zonă și, nu în ultimul rând, provoacă distrugeri ale podului de care depind 5 localități din Neamț.

Ministrul Ioan Deneș a declarat că susține urgentarea măsurilor de reabilitare a podului și îndiguire a malului în măsura în care documentația necesară îi va fi pusă la dispoziție.

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, vizită de lucru pe Râul Siret, pod Ion Creangă

Ministrul Apelor și Pădurilor, Ioan Deneș, vizită de lucru pe Râul Siret, pod Ion Creangă

Publicată de Ziar Piatra Neamt pe Vineri, 6 Iulie 2018

























This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy