Municipiul Roman va avea, în curând, stații „SMART” de autobuz

Călătorii din Roman vor avea parte, în curând, de stații smart de autobuz. Ieri, 16 februarie, primarul municipiului a semnat o serie de noi contracte finanțate prin PNRR.

În această săptămână, am fost prezent la Ministerul Dezvoltării, acolo unde am semnat o serie de noi contracte de finanțare prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Un alt proiect important pentru infrastructura de transport public, pe lângă achiziția de autobuze electrice pentru care am obținut aprobarea finanțării, îl reprezintă implementarea de sisteme de transport inteligente (denumite pe scurt ITS).

Prin acest proiect, vor fi achiziționate și montate o serie de stații moderne, reușind să facem un pas înainte spre noile cerințe sociale și economice. Concret, în municipiul Roman vom avea:

🔹️14 stații de autobuz smart (acestea vor include și panouri de informare a călătorilor, precum și aplicația de mobilitate pentru călători);

🔹️mobilier urban smart (bănci ce vor dispune de sistem integrat Wi-Fi și diferiți senzori);

🔹️sistem de informare a călătorilor.

Stațiile de autobuz smart vor fi independente din punct de vedere energetic, oferind informații în timp real despre orarul autobuzelor, temperatura resimțită etc. Proiectul are o valoare de 2.446.013 lei (cu TVA).

Totodată, am semnat și proiectul de construcție a primului inel ciclabil din municipiul Roman cu o lungime de aproximativ 4,3 km, dar și proiectul de reabilitare energetică a Școlii Gimnaziale „Mihai Eminescu” – proiecte prezentate, despre a căror evoluție vă voi ține la curent.”, a transmis Leonard Achiriloaei, primarul municipiului Roman.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy