Oana Pellea… despre bucuria întoarcerii la Piatra-Neamț

Luni, 12 octombrie, Teatrul Tineretului a fost martorul unui moment de înaltă măiestrie actoricească. Oana Pellea a reușit să farmece publicul, să și-l apropie printr-o interpretare magistrală ce a readus în atenția auditorului textele scriitorului Gellu Naum. Întâlnirea cu publicul nemțean a fost extrem de emoționantă pentru actriță.GEDC3123
S-ar putea spune că pentru Oana Pellea a fost întoarcerea la rădăcină, întoarcerea la anii frumoși ai tinereții petrecuți în Piatra-Neamț. După spectacol, actrița ne-a declarat cât de legată se simte de acest oraș și de scena Teatrului Tineretului.
Emoții în sufletul meu mare. Sunt 31 de ani de cînd n-am mai pus piciorul pe scena Teatrului Tineretului. Așa îmi venea să urlu de bucurie și de abia acum am realizat că e scena pe care o iubesc cel mai tare din toată lumea asta. Probabil că e tinerețea mea aici, habar n-am. Am avut un timp atât de frumos aici, cu oameni atât de frumoși și m-am gîndit și la cei care nu mai sunt, la Florin Măcelaru, la Costică Ghenescu, la Traian Pârlog, la mulți. Am fost foarte fericită aici și am fost și astă-seară fericită.”
Despre public: ”În clipa când iubești ceva, nu mai judeci. Eu iubesc orașul ăsta, iubesc teatrul ăsta, îi iubesc pe cei de aici . Scândura asta are ceva sfânt, o vibrație foarte bună.”
În final, minunata actriță Oana Pellea ne-a mărturist că va reveni la Piatra-Neamț cu mare drag …”Îmi fac timp și vin”.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy