PSD a pregătit programul dedicat educației și cercetării

• „Toți copiii au dreptul la educație! Țara trebuie să aibă elevi capabili de performanță și înaltă performanță, care vor ajunge adulți bine pregătiți, care la un moment dat vor prelua frâiele și vor duce România acolo unde îi este locul – în fruntea țărilor importante din Europa și din lume“, a declarat Florentina Moise, candidat PSD la Senatul României.

Convins de importanța educației naționale, Partidul Social Democrat acordă o deosebită specială pentru susținerea acestui domeniu, atât din punct de vedere al resursei umane – elevi și cadre didactice, cât și al bazei materiale necesare pentru un învățământ de calitate. Din acest motiv, PSD a realizat o strategie națională în baza căreia, revenind la guvernare după alegerile de pe 6 decembrie, va coordona activitatea din educație.

Educația și cercetarea, împreună, reprezintă o direcție pe care se focusează PSD pentru perioada 2021-2024. Este un domeniu extrem de important, esențial pentru bunul mers al societății, pentru dezvoltare și inovare. Au fost identificate 4 direcții pentru bunul mers al învățământului preuniversitar: acces echitabil la educație; susținerea capitalului uman din sistem; reactualizarea conținuturilor curriculare și participarea cadrelor didactice, a elevilor și părinților la guvernanța unităților de învățământ. Urmărind să vină în sprijinul familiei, PSD susține derularea programului prelungit în școli, acesta urmând a se încheia la ora 16. Copiii vor avea posibilitatea de a primi o masă caldă și de a participa la activități de aprofundare, remediale și extracurriculare, la decizia școlii, în funcție de specificul localității“, a declarat Florentina Moise, candidat PSD la Senatul României.

Prin Programul Național de Educație Timpurie vor fi finanțate 1.750 de noi creșe și unități after-school din țară. Accesul se va pune pe partea educativă a îngrijirii copiilor între 0 și 3 ani, prin dezvoltarea curriculumului, materialelor didactice și formarea educatorilor. Se preconizează circa 115.000 de beneficiari, inclusiv din județul Neamț.

PSD i-a luat în calcul și pe copiii care provin din sistemul de protecție, instituționalizați, care vor beneficia de o bursă de asistență socială, în cuantum de 1.000 de lei pe lună, cu condiția ca aceștia să fie înscriși într-o unitate de învățământ preuniversitar de stat.

„Toți copiii au dreptul la educație! Țara trebuie să aibă elevi capabili de performanță și înaltă performanță, care vor ajunge adulți bine pregătiți, care la un moment dat vor prelua frâiele și vor duce România acolo unde îi este locul – în fruntea țărilor importante din Europa și din lume. Succesul unui adult începe din primele zile ale existenței – cu cei 7 ani de acasă, apoi cu grădinița, învățământul preuniversitar și terminând cu cele mai înalte școli posibile“, a mai spus profesoara Florentina Moise.

Pentru elevi sunt prevăzute mai multe categorii de burse: sociale – 550 de lei pe lună; de studiu – 450 de lei pe lună; de merit – 470 de lei pe lună și de performanță – 500 de lei pe lună.

Până în 2024, PSD are în plan majorarea la 6% din PIB pentru educație. În felul acesta va fi posibilă și creșterea graduală a costului standard per elev cu până la 400% și asigurarea finanțării de bază pentru unitățile de învățământ preuniversitar.

Nici învățământul superior nu a fost omis de către social-democrați, pentru care propune creșterea fondului de burse, urmărind ca prin valoarea minimă să fie acoperite cheltuielile de masă, cazare și materiale de studii.

Cadrele didactice universitare cu rezultate deosebite vor fi recompensate prin acordarea de recunoaștere, retribuire adecvată și progres în carieră.
Și cercetarea va beneficia de un sprijin major din partea guvernării PSD, urmând să asigure acestui domeniu finanțarea necesară și să sprijine oamenii de știință la cercetarea la nivel european și mondial.

Comandat de PSD Neamț, executat de SC Ghici Computers SRL, CMF 11200020

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy