Reținut de polițiști pentru tentativă de furt calificat

La data de 20 septembrie 2018, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală Ion Creangă au fost sesizați de o femeie de 65 de ani, din localitatea Icușești cu privire la faptul că un localnic de 34 de ani, a spart fereastra unei societăți comerciale cu intenția de a sustrage bunuri.

În urma activităților operative desfășurate, polițiștii au stabilit că un bărbat de 34 de ani, din localitatea Icușești ar fi spart fereastra unei societăți comerciale cu intenția de a sustrage bunuri, moment în care a fost surprins de un tânăr de 20 de ani din Roman, care i-a întrerupt activitatea infracțională și a anunțat proprietarul societății.

Bărbatul a fost identificat de polițiști și condus la sediul poliției în vederea audierii.

În baza probatoriului administrat în cauză, acesta a fost reținut de polițiști pentru 24 de ore și introdus în arestul I.P.J. Neamț, fiind bănuit de comiterea infracțiunii de tentativă la furt calificat.

Astăzi, acesta urmează să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Roman cu propunerea de arestare preventivă.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy