Romașcanii sunt așteptați la Târgu-Neamț, la cel mai mare Festival de Folk din regiune: „B Zone Folk România“

În perioada 10-11 septembrie, în Parcul Cetate din Târgu-Neamț, Consiliul Județean Neamț, alături de Consiliul Local al orașului Târgu-Neamț și Casa Culturii „Ion Creangă“ organizează Festivalul „B Zone Folk România“. Evenimentul reunește pe scenă nume mari ale folkului românesc, dar și copii și tineri talentați din Neamț, care au preluat de la vechile generații pasiunea pentru acest gen muzical.

Festivalul „B Zone Folk România“ este la a doua ediție, cu o pauză din cauza pandemiei. Prima ediție, din 2019, a adus județul Neamț în atenția tuturor iubitorilor acestui gen muzical, fiind un bun prilej de a atrage turiști și a promova valorile culturale și de patrimoniu locale.

În acest sens, romașcanii sunt invitați să facă o călătorie în zona Târgu-Neamț în perioada 10-11 septembrie, pentru a se bucura alături de cei dragi de muzica preferată, dar și pentru a vizita obiectivele turistice aflate în acest spațiu bogat din punct de vedere al moștenirii istorice. De asemenea, având în vedere că evenimentele se desfășoară în cadrul a două zile consecutive, e un bun prilej de a găsi o cazare în zonă și de a susține HoReCa, grav afectată de perioada de pandemie.

Conducerea Consiliului Județean Neamț a considerat oportună încurajarea organizării unor astfel de manifestări atât pentru nemțeni, cât și pentru turiști. Festivalul se va desfășura în aer liber, iar nostalgicii vor avea ocazia să revadă și Cenaclul „Flacăra“, care a renăscut prin intermediul fiului regretatului Adrian Păunescu.

„În calitate de președinte al Consiliului Județean, am susținut toate proiectele culturale și vreau să organizăm pentru nemțeni și turiști cât mai multe evenimente prin care avem ocazia să promovăm valorile culturale și frumusețea zonei noastre“, a declarat Ionel Arsene, președintele Consiliului Județean Neamț.

Indiscutabil, nemțenii au nevoie să aibă parte de evenimente care să readucă normalitatea în viețile lor, să aibă ocazia să socializeze și să se bucure, în aer liber, de nemuritoarea muzică folk. Așadar, dragi romașcani, notați în calendar zilele de 10 și 11 septembrie, pentru a nu rata unul dintre cele mai importante evenimente culturale ale anului de la Târgu-Neamț.

„Publicul are nevoie de astfel de evenimente. Sunt mulți iubitori de folk care participă la festivaluri în diverse zone din țară și acum le oferim oportunitatea de a asculta, din nou, muzica favorită în județul Neamț. «B Zone Folk România» este un concept cultural care aduce în inima Moldovei, la Târgu-Neamț, artiști din toată țara. Recitalurile vor fi susținute în aer liber, într-o zonă minunată a Neamțului., a conchis președintele Ionel Arsene.

Festivalul debutează sâmbătă, 10 septembrie, la ora 15.30. Vor urca pe scenă DUCU BERTZI & friends, Radu Gheorghe, Sorin Minghiat (in memoriam Doru Stănculescu), Maria Gheorghiu, Eugen Mihăescu, Claudia Șerdan, Adrian Bezna, Ovidiu Mihăilescu, Walter Ghicolescu, Adrian Mărgineanu, Ștefania Iacob, Sorin Poclitaru, Mircea Vanca, Cristi Corcioveanu, Cezar Popescu, Ana Maria Filip, copii și tineri talentați care activează în asociații culturale din județul Neamț.

Duminică, 11 septembrie, concertele încep de la ora 16.00, cu Cenaclul Flacăra cu Andrei Păunescu și invitații săi: Mircea Vintilă, Emeric Imre, Magda Puskas, Dan Vană, Cristi Buică, Gogu Vanghele, Claudiu Purcărin, Rareș Suciu, Maria Măgirescu. De asemenea, vor stârni emoție în sufletele spectatorilor Florin Săsărman, Adrian Bezna, Walter Ghicolescu, Adrian Mărgineanu, Mircea Vanca, Cezar Popescu, Daria Boghean, copii și tineri talentați care activează în asociații culturale din județul Neamț.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy