Se redeschid primele muzee din Neamț

Complexul Muzeal Național Neamț anunță redeschiderea, începând cu data de 5 iunie a.c., a următoarelor unități muzeale:

Muzeul Cetatea Neamț
– Muzeul de Artă Piatra-Neamț
– Muzeul de Etnografie Piatra-Neamț
– Muzeul de Științe Naturale Roman

Programul de funcționare va fi cel obișnuit – de marți până duminică în intervalul 10.00 – 18.00. Luni este închis.

Accesul în unitățile muzeale se va face respectând o serie de măsuri de siguranță redate mai jos.

Măsuri pentru siguranța publicului, a personalului angajat și
pentru prevenirea contaminării cu noul coronavirus SARS-COV-2

1. Accesul publicului vizitator va fi permis în muzeu numai în condițiile purtării măștii (medicală/ non medicală) pe toată durata vizitei. Masca trebuie să acopere gura și nasul.

2. Accesul în muzeu se face cu respectarea de către participanți a distanței de minimum 1,5 m între persoane.

3. Vizitatorii își vor dezinfecta mâinile cu dezinfectantul pus la dispoziție la intrarea în muzeu.

4. Vizitatorii vor utiliza covoarele cu dezinfectant pentru încălțăminte aflate la intrarea în muzeu.

5. Nu se va permite accesul persoanelor care prezintă simptome de infecție respiratorie (tuse, strănut, rinoree). Accesul vizitatorilor va fi permis numai după termometrizarea non-contact (persoanele cu temperatura de peste 37,3°C și cele care refuză să li se verifice temperatura nu vor avea acces în muzeu);

6. Publicul va urma fluxurile de vizitare unidirecționale și va ține cont de observațiile afișate sau de indicațiile personalului care asigură supravegherea și îndrumarea.

7. Accesul este permis în grupuri de maximum 3 persoane (cu excepția familiilor cu 2 sau mai mulți copii); accesul grupurilor se face la un interval de 5 minute.

8. În spațiul expozițional se pot afla concomitent 30 de persoane. Accesul de noi vizitatori va fi permis gradual și progresiv, pe măsură ce persoanele care au vizitat expoziția au părăsit muzeul.

9. Nu se vor susține ghidaje de specialitate.

10. Vizita va fi limitată la un interval de cel mult 60 de minute.

11. După primele patru ore de la începerea vizitării expoziția permanentă va fi închisă timp de 30 de minute pentru dezinfectare.

  • Complexul Muzeal Național Neamț, Conducerea

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy