Tineri cercetați de polițiști pentru infracțiuni rutiere

Cei doi, unul din Bicaz Chei, celălalt din Dămuc, au urcat la volan sub influenţa alcoolului şi fără a deţine permis de conducere. Cercetările continuă în stare de libertate.

Duminică, 7 aprilie 2019, un echipaj al Secţiei de Poliţie Rurală Bicaz a depistat pe DN 12C, în localitatea Bicaz-Chei, un autoturism înmatriculat în Republica Cehă, al cărui conducător emana halenă alcoolică. Acesta, un tânăr de 21 de ani, din comuna Bicaz Chei, a fost testat alcoolscopic, rezultatul indicând o valoare de peste 0,55 mg/l alcool pur în aerul expirat. Poliţiştii i-au reţinut permisul de conducere şi i-au întocmit un dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului.

*****

Azi-noapte, în jurul orei 01.00, poliţiştii de ordine publică din cadrul Poliţiei Oraşului Bicaz au efectuat semnal de oprire aceluiaşi autoturism (înmatriculat în Cehia) care circula din direcţia Bicaz-Tarcău. Conducătorul acestuia nu a oprit, a întors autoturismul şi a demarat, poliţiştii pornind în urmărirea sa. Pe strada Barajului, din Bicaz, acesta a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, fiind proiectat într-un parapet. În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Poliţiştii au identificat şoferul, un tânăr de 20 de ani, din comuna Dămuc, care emana halenă alcoolică, iar în urma testării alcoolscopice a rezultat o valoare de 0,45mg/l alcool pur în aerul expirat. De asemenea, în urma verificărilor în bazele de date ale Poliţiei, poliţiştii au constatat că acestanu poseda permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Tânărul din Dămuc era însoţit de către cel din Bicaz Chei, care i-ar fi încredinţat autoturismul pentru a fi condus pe drumurile publice deşi ştia că nu posedă permis de conducere şi că se afla sub influenţa băuturilor alcoolice.

În cauză, faţă de tânărul din Dămuc cercetările au fost demarcate sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere. Pe numele tânărului din Bicaz Chei, poliţiştii au deschis un nou dosar de cercetare penală, sub aspectul comiterii infracţiunii de încredinţare a unui vehicul pentru a fi condus pe drumurile publice unei personae care nu posedă permis de conducere, urmând a se propune soluţie prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Bicaz.

  • Articol documentat cu sprijinul IPJ Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy