Tot mai multe cazuri de gripă în județul Neamț

În săptămâna 13-19 ianuarie 2020 de supraveghere epidemiologică numărul total de cazuri de infecții respiratorii acute ( IACRS) a fost de 1488, cu un număr de 39 internări, marcând o tendință de creștere față de cel înregistrat în săptămâna precedentă (1096 cazuri cu 38 bolnavi internați). Numărul de pneumonii raportate, în creștere, a fost de 464 cu un număr de 119 internări (faţă de 278 cu 61 internări săptămâna precedentă).

S-au înregistrat nouă cazuri de gripă pe teritoriul județului Neamț, două cazuri la grupa de vârstă 15-49 ani, trei cazuri la grupa de vârstă 50-64 ani și patru cazuri la grupa de vârsta peste 65 ani.”, transmite DSP Neamț.

Astfel au fost raportate de către Secția de boli infecțioase a Spitalului Județean de Urgență Piatra-Neamț patru cazuri din Piatra-Neamț și cinci cazuri din mediul rural.

De la începutul sezonului de supraveghere epidemiologică s-au înregistrat 20 cazuri de gripă pe teritoriul județului Neamț .

În actualul sezon epidemic, până la 19. ianuarie 2020 au fost vaccinate antigripal 41.344 persoane (477persoane vaccinate în intervalul 13-19 ianuarie 2020) din grupele la risc, cu vaccin distribuit gratuit de către Ministerul Sănătății. Stocul de vaccin antigripal la această dată în DSP Neamț este de 753 doze, iar la medicii de familie din județ este de 813 doze.

Nu s-au recoltat probe pentru cazuri clinice compatibile cu diagnosticul de gripă.

DSP Neamț recomandă populaţiei să respecte măsurile nespecificede prevenire a gripei care constau în:

  • evitarea aglomeraţiilor;
  • evitarea contactului cu persoanele bolnave;
  • păstrarea distanţei (cel puţin 1 metru) faţă de persoanele bolnave care tuşesc sau strănută;
  • folosirea şerveţelelor în caz de tuse sau strănut şi aruncarea acestora la coşul de gunoi după utilizare;
  • spălarea frecventă, cu apă caldă şi săpun, a mâinilor după ce strănutăm, tuşim, ne suflăm nasul şi înainte de a mânca;
  • creşterea rezistenţei generale a organismului prin consumul alimentelor bogate în vitamina C (fructe, legume);
  • aerisirea încăperilor (săli de clasă, dormitoare);
  • îmbrăcăminte corespunzătoare sezonului;
  • evitarea staţionării în frig timp îndelungat;
  • triajul epidemiologic zilnic in orice tip de colectivitate, inclusiv pentru personalul medico-sanitar şi auxiliar, cu scoaterea temporară din colectivitate a celor depistaţi cu simptomatologie respiratorie;
  •  Continuarea vaccinării antigripale.

Antibioticele nu se utilizează în cazul gripei şi recomandăm evitarea automedicației. În cazul apariţiei simptomelor de boală, se recomandă prezentarea la medicul de familie, în vederea diagnosticării şi instituirii tratamentului corect.

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy