Traficanți din Roman, conduși la Penitenciarul Bacău

La data de 17 aprilie a.c., polițiștii din cadrul Poliției Municipiului Roman au pus în executare un număr de patru mandate de executare a pedepsei închisorii, emise de Tribunalul Neamț, față de patru persoane, care se aflau sub măsura preventivă a arestului la domiciliu.

Un bărbat în vârstă de 31 de ani a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani închisoare, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de droguri de mare risc.

Un bărbat în vârstă de 34 de ani a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 3 ani și cinci luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de risc în formă continuată, deținerea fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Un bărbat în vârstă de 44 de ani a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de un an și 11 luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive și deținerea fără drept de droguri de risc, în vederea consumului propriu.

Un bărbat în vârstă de 35 de ani a fost condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 4 ani și șase luni, pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de droguri de mare risc în formă continuată, deținerea fără drept de droguri de risc și mare risc în vederea consumului propriu și efectuarea de operațiuni cu produse, știind că acestea sunt susceptibile de a avea efecte psihoactive.

Cei în cauză au fost conduși de polițiști la Penitenciarul Bacău, în vederea executării pedepsei.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy