VIDEO/ Juniorii au prins peștișorul de aur, la Cupa PSD Neamț la pescuit. Ediția I, un eveniment apreciat de nemțeni

Duminică, 25 iunie, Iazul Lateș din comuna Bârgăuani, Neamț a fost punctul de întâlnire al pescarilor amatori și profesioniști din toate colțurile județului și de toate vârstele. Acolo, s-a desfășurat evenimentul Pescuim Sănătate și Destindere – Cupa PSD Neamț la Pescuit Sportiv, ediția I.
Competiția organizată de echipa președintelui Daniel Vasilică Harpa a fost destinată exclusiv nemțenilor iubitori de natură, iar locurile disponibile s-au epuizat cu rapiditate.

  • VIDEO:

Ne-am gândit la o altfel de acțiune, care să se adreseze nu doar colegilor de partid și, iată, majoritatea participanților nu sunt angrenați politic. Au participat circa 75 de pescari adulți, repartizați în 24 de echipe (maxim 3 adulti + 1 copil), 30 de copii la secțiunea dedicată lor (plus însoțitori adulți) și 4 jurnaliști –pescari din presa nemțeană. Vremea a fost numai bună de pescuit, primul pește a fost capturat la 5 minute după startul competiției, dat la 7.30, iar feedbackul primit de la participanți pe parcursul zilei a fost unul care ne determină să organizăm și alte ediții ale acestui eveniment”, ne-a declarat Daniel Vasilică Harpa, președintele PSD Neamț.

Concursul s-a desfășurat în regim Catch &Release, iar arbitrajul a fost asigurat de membrii Asociației Naționale de Combatere a Braconajului și Poluării (ANCBP)- Filiala Neamț.

Prezența ANCBP Neamț a adăugat un plus de profesionalism și siguranță acestui eveniment dedicat pescuitului. Respect și sincere mulțumiri pentru sprijinul oferit„, transmite Daniel Harpa.

În urma întocmirii clasamentului, în funcție de cantitatea totală de pește capturat, câștigătorii au primit diplome, medalii, cupe și premii constând în produse și echipamente necesare oricărui pescar.

Premiul al III-a a fost revendicat de echipa formată din Cristina Munteanu, Andrei Munteanu și Andrei Dascălu- premiul III.

Premiul II a ajuns la echipa compusă din nemțenii Dorin Ion Grădinaru, Rareș- Mihai Grădinaru, Anca Grădinaru și Ionuț Sebastian Vartic.

Pe locul I s-au clasat norocoșii pescari Marius Escariu, Valentin Escariu, Romică Lupu si Mihai Ruscanu

Totodată, a fost premiată și cea mai impresionantă captură- un crap de 4030 gr, prins de către nemțeanul Romică Lupu.

Din cei 4 participanți la secțiunea Presă, Costin Ailincuței a obținut premiul pentru cea mai impresionantă captură. Jurnalistul va fi contactat pentru a intra în posesia premiului, și anume un weekend la o pensiune din zona lacului Izvorul Muntelui, să se relaxeze si să scrie, dacă dorește, un reportaj despre frumusețea mării dintre munți.

Grație ajutorului oferit de către ANCBP Neamț și voluntarii Marius Damian și Vali Neagu, copiii înscriși la workshopul Micii pescari nemțeni au aflat informatii despre mediul înconjurător, despre stilurile de pescuit, despre ce înseamnă să fii pescar recreativ sportiv. Mai apoi, li s-au testat cunoștințele dobândite.

Au fost premiați cu medalii, echipament/ articole pentru pescuit și cupa Peștișorul de Aur 10 juniori care s-au evidențiat în cadrul compeției.

Toți ceilalți copii au primit diplome de participare, care au colorat atmosfera de la iaz cu entuziasm și bucurie sinceră.

Ne-am propus, cu sprijinul partenerilor noștri, să contribuim astfel la responsabilizarea timpurie a juniorilor nemțeni cu privire la mediu, într-un mod care să îi atragă și inspire. I-am văzut încântați și interesați. În plus, au stat vreo 2 ore fără telefon/ tv/ tabletă- asta cred că a fost și satisfacția părinților care i-au însoțit la eveniment și au venit special pentru secțiunea Juniori,  parte dintre ei nefiind pescari înscriși în secțiunea pe echipe„, spune Daniel Vasilică Harpa, președinte PSD Neamț.

În plus, organizația județeană a social-democraților a oferit tuturor celor prezenți un prânz pe cinste. S-a încins grătarul, s-a făcut borș de pește, au fost și gustări, și produse de patiserie. Toate, gătite sau pregătite de membrii PSD Neamț,  parlamentari, primari, vicepreședinți ai PSD Neamț, președinți de organizații locale sau simpli membri de partid.

La eveniment, ca invitați ai echipei PSD Neamț, au fost prezenți și Ion Asaftei- președintele CJ Neamț, și alți lideri din alianța formată în jurul PSD la nivel de județ.

Pe lângă provocarea competiției, noi- toți cei prezenți la Iazul Lateș (circa 150-200 de persoane cu tot cu staff-ul organizator- n.red.) ne-am bucurat de o atmosferă relaxantă, înconjurați de alți entuziaști ai pescuitului. Încurajăm nemțenii să se (re)conecteze cu natura, să contureze amintiri frumoase în aer liber și să-și întărească legăturile cu comunitatea nemțeană. Noi asta am încercat să facem și sper că am reușit într-o anumită măsură”, spune Daniel Vasilică Harpa.

Potrivit acestuia, PSD Neamț se va axa în perioada următoare pe acțiuni pozitive și plăcute, la care să poată participa, dacă dorește, orice nemțean interesat.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy