23 iulie – Ziua Presei Militare Române

Armata României sărbătorește astăzi, 23 iulie, Ziua Presei Militare. În această zi sunt omagiate generațiile de ziariști în uniformă care și-au asumat de-a lungul vremii misiunea de a fi vocea militarilor.

Cu 155 de ani în urmă, la 23 iulie 1859, pe vremea lui a Al. I. Cuza, s-a înființat prima publicație militară din România, numită „Observatorul militar”. A fost, la vremea respectivă, primul periodic militar din Principatele Române și una dintre primele publicații militare de opinie din Europa și din lume.

Problematica militară a constituit o preocupare încă dinainte de apariția publicațiilor cu caracter militar. Astfel, în 1789, doctorul Ioan Piuariu Molnar, distins intelectual transilvănean, a avut inițiativa apariției unui săptămânal cu titlul ”Foaie română pentru econom”, în care una dintre rubrici era dedicată știrilor militare. Proiectul nu s-a materializat, însă interesul pentru acest domeniu s-a concretizat în apariția unor broșuri precum „Întâmplările războiului francezilor” sau „Scurtă arătare despre luarea Parisului”. Au urmat rubrici militare în „Curierul românesc”, „Albina românească” sau „Propășirea’‘, se precizează în volumul „Calendarul Tradiţiilor Militare” (2010).

Carol Popp de Szathmary poate fi considerat primul fotoreporter de război, fiind autorul primului reportaj fotografic de război din lume în timpul Războiului Crimeii (1853-1856).

În anul 1990 se înfiinţează Grupul Mass-Media al Armatei devenit ulterior Trustul de Presă al Ministerului Apărării Naţionale.

Prima publicație dedicată exclusiv fenomenului militar românesc a fost „Observatorul militar”, seria nouă a acestuia apărând din 22 iulie 1994. În 2004, la împlinirea a 145 de ani de la înființarea primei publicații militare românești, săptămânalul ”Observatorul militar” a fost decorat cu Ordinul „Meritul Cultural” în gradul de Cavaler.
sursa: Agerpres

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy