DOCUMENT: Persoanele care vin din aceste țări NU vor mai intra în carantină sau izolare

În urma Ședinței Comitetului Național pentru Situații de Urgență care a avut loc ieri, 13 iunie, s-a stabilit că persoanele care revin pe teritoriul României din aceste 17 țări nu vor mai trebui să intre în carantină sau izolare, dacă nu prezintă simptomatologia specifică noului coronavirus.

Țările care au eliminat aceste măsuri sunt următoarele: Austria, Bulgaria, Cehia, Cipru, Croația, Confederația Elvețiană, Germania, Grecia, Islanda, Letonia, Liechtenstein, Lituania, Malta, Norvegia, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

În baza propunerii Institutului Național de Sănătate Publică, se aprobă, începând cu data de 15.06.2020, începând cu ora 00.00 eliminarea măsurilor de carantină/izolare la locuință/locația declarată de persoana în cauză, împreună cu colocatarii respectiv aparținătorii, după caz, pentru persoanele asimptomatice care vin în România din statele menționate mai sus.

Zborurile către și dinspre țările care fac obiectul excepției prevăzute la art.1, se vor relua în condițiile stabilite de HG 394/2020 privind declararea stării de alertă și măsurile care se aplică pe durata acesteia pentru prevenirea și combaterea efectelor pandemiei de COVID-19, cu modificările și completările ulterioare.

Lista actualizată va intra în vigoare la 24 de ore de la momentul aprobării acesteia de CNSU.

Sursa: stirioficiale.ro

Sursa: ZiarPiatraNeamt.RO

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy