Festivalul Internaţional de Folclor „Ceahlăul”, ediția a XXI-a. Prezentarea primelor trei formații participante

În perioada 2 – 7 august judeţul Neamţ va fi gazda celei de a XXI-a ediţii a Festivalului Internaţional de Folclor „Ceahlăul”.
Organizatorii, Consiliul Judeţean Neamţ şi Centrul pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare”, au lansat invitaţii mai multor ansambluri folclorice din întreaga lume. Au confirmat grupuri reprezentând cultura tradiţională din Asia (Taiwan) şi Europa (Macedonia, Grecia, Georgia, Bulgaria, Serbia, Republica Moldova, Ucraina).

Vor fi prezente şi două formații care activează în România, dar reprezintă comunităţi ale minorităţilor conlocuitoare: Ansamblul de dansuri al comunităţii poloneze din Suceava şi Ansamblul folcloric tătăresc „Qarasú” al Uniunii Democrate a Tătarilor Turco-Musulmani din România, filiala Medgidia.

Nu vor lipsi grupurile care să reprezinte folclorul românesc – Ansamblul de cântece şi dansuri „Burnasul” (Teleorman) şi „Floricică de la munte” al Centrului pentru Cultură şi Arte „Carmen Saeculare” Neamţ.

Ca la fiecare ediţie desfăşurată în cei douăzeci şi şapte de ani de existenţă, şi în 2018 festivalul îşi păstrează caracterul itinerant. Ansamblurile participante vor oferi spectacole în oraşele din întreg ţinutul. Astfel, se vor putea bucura de dans, muzică şi port popular publicul din Piatra-Neamţ (pe 2 şi pe 7 august), la Roman (3 august), Târgu Neamţ (4 august), staţiunea Durău din comuna Ceahlău (5 august), Bicaz (6 august).

Deschiderea din municipiul reşedinţă de judeţ va avea loc joi, 2 august (ora 19:00, pe platoul Curţii Domneşti), programul preconizat cuprinzând şi tradiţionala paradă, care se va desfăşura, începând cu ora 18:00, pe bulevardele din centrul urbei (Teatrul Tineretului – Casa de Cultură – Muzeul de Istorie – Hotel „Ceahlău” – Teatrul Tineretului), urmată de un spectacol folcloric maraton. Parada portului, muzicii şi dansului popular va fi repetată şi în celelalte localităţi care vor găzdui ediţia de anul acesta a festivalului.

Prezentarea primelor trei formații:

JOY DANCE, CULTURE AND ART GROUP”, Taizhong (Taiwan)
„The Joy Dance Culture and Art Group” funcționează sub egida Asociației de Promovare a Culturii Orientale Chineze. Ansamblul a fost înființat de doamna Wei Qui-Yeni în Taizhong, partea centrală a Taiwanului, în 1997, iar membrii acestuia sunt de vârste diferite, de la copii, la adulți. Scopul inițial al ansamblului a fost participarea în spectacole de caritate dar, odată cu trecerea timpului, acesta s-a extins și s-a îndreptat spre educația artistică.
Viața reală și natura sunt temele majore care îi preocupă pe membrii acestui grup. Dansurile realizate de acest ansamblu variază de la Kong-fu chinezesc, dansul popular, la dansurile moderne.
În ceea ce privește stilul dansurilor tradiționale și populare efectuate de grup, acesta este stilizat, având la bază cultura locală.
Grupul a particpat la Festivalul „Sonkrang”, în provincia Lampang, Tailanda, la a 29-a ediție a Festivalului Folcloric de Muzică, Dans și Cântec „Folk del Mundo“ și “Festival Internacional de Folklore en el Mediterráneo”, în Spania (2015), a 25–a ediție a Festivalului Internațional de Folclor (Strzegom), World Folk Review “Integration 2016”, în Polonia (2016) și Festivalul Internațional de Folclor & Artă Populară ”Erau” (Tenggarong), în Indonezia (2017).

ANSAMBLUL FOLCLORIC “FA BISERI”, Ohrid (Macedonia)
Ansamblul folcloric FA „BISERI” din Ohrid este o asociație folclorică de renume, care activează cu succes de mai mulți ani.
Ansamblul a fost format în 1975 de către un grup de entuziaști, pentru a ajunge acum un adevărat ambasador al dansului și muzicii macedonene. A avut nenumărate succese în spectacolele și turneele din țară și de peste hotare.
A participat la festivaluri și alte evenimente internaționale în: Germania, Franța, Austria, Italia, Ungaria, Bulgaria, Turcia, Polonia, Serbia, Croația, Slovenia, contribuind la promovarea tradiției macedonene în lume.
Prin repertoriul său bogat, ansambul arată prețuirea pentru cântecele macedonene tradiționale, pentru dansurile și costumele originale din mai multe părți ale Macedoniei. „Jocuri din Ohrid“, „Maleshevka“, „Pijanec“, „Jocuri din Macedonia de Est“, „Vodiak“, „Kopacia“, „Jocurile Egee” sunt câteva exemple din producțiile artistice ale acestuia.
„FA BISERI“, a cărui denumire se traduce prin ”Perlele Ohridului”, are aproximativ o sută de membri, fiecare dovedindu-și profesionalismul. Ansamblul este distribuit pe grupe de vârstă, în secțiunea de soliști vocali, dansatori și orchestră. Din ansamblu face parte și Corul de copii „VESELI BISERCHINJA“.
Directorul artistic al Ansamblului este Tatjana Treneska.

ANSAMBLUL FOLCLORIC DE DANSURI „MAKSIM MARKOVIC” (Serbia)
Vine din micul oraș Kosjeric, care se află partea de Vest a Serbiei. Deși localitatea de proveniență a grupului nu este mare, având în jurul a patru mii de locuitori, Ansamblul folcloric de dansuri “Maksim Markovic” numără în jur de trei sute de membri care se împart în cinci grupuri de dansuri (grupul de bază, trei grupuri de tineret și o școală de folclor și destindere, în fapt corpul veteranilor), orchestra și grupul vocal tradițional sârbesc.
Ansamblul a fost fondat în 1978, în vremea când tinerii artiști amatori din Kosjeric doreau să dovedească faptul că spațiul cultural îmbogățește, unește și reduce diferențele reciproce și atitudinile diferite ale oamenilor.
În lunga tradiție a celor patruzeci de ani de activitate, programele artistice ale ansamblului s-au lărgit, numărând mai mult de cinciprezece programe coregrafice diferite, create de faimoși coregrafi sârbi created by famous Serbian choreographers, care sunt realizate în mod tradițional sau scenic, ambele tipuri destinate concursurilor naționale, manifestărilor internaționale și diverselor așteptări artistice ale publicului. Programul artisitc reprezintă tradițiile și obiceiurile poporului sârb care trăiește în Serbia de azi și fosta regiune a Iugoslaviei.
Toate grupurile componente ale ansamblului au cucerit numeroase premii naționale și internaționale. Artiștii sârbi din Kosjeric au fost implicați în multe producții televizate, programe și emisiuni de divertisment.
Pe lângă munca dificilă de a-și îmbunătăți performanțele artistice, ansamblul a investit mult în crearea costumelor naționale și a accesoriilor costumului tradițional, care astăzi reprezintă o adevărată comoară.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy