Un copil blocat într-un autoturism, salvat de pompierii romașcani

Vineri, 20.07.2018, la ora 09:57, Dispeceratul Integrat ISU – Ambulanță al județului Neamț a fost anunțat prin numărul unic pentru apeluri de urgență „112” despre faptul că un copil, în vârstă de un an, a rămas blocat într-un autoturism, în municipiul Roman, str. Ştefan Cel Mare.
La adresa indicată de apelant s-a deplasat un echipaj de pompieri militari cu o autospecială de descarcerare din cadrul Detașamentului de pompieri Roman.

Echipajul de salvatori a reușit să salveze copilul în scurt timp, prin deblocarea portierelor cu ajutorul accesoriilor din dotare, dar și prin improvizarea unor mijloace.

ISU Neamț avertizează părinţii în ceea ce priveşte riscurile la care îşi expun copiii atunci când decid să îi lase nesupravegheaţi în autovehicule.

– temperatura din interiorul maşinii creşte cu 10-15 grade Celsius la fiecare 15 minute. Deschiderea uşoară a ferestrelor nu asigură ventilaţia necesară.

– temperatura corpului unui copil creşte de 3-5 ori mai repede decât în cazul unui adult, din cauza rezervelor mai mici de apă

– hipertermia poate apărea în doar câteva minute şi poate provoca decesul după două ore

– hipertermia poate să apară chiar şi atunci când afară sunt 22 de grade Celsius

  • Articol documentat cu sprijinul ISU Neamț

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy