Solidaritate, colaborare, implicare la Neamț. Ziua Porților Deschise ONG

Comunicat de presă

Marți, 5 decembrie, în onoarea Zilei Internaționale a Voluntariatului, 10 ONG-uri din județul Neamț au celebrat această zi într-un mod original: participând la Ziua Porților Deschise ONG.

Desfășurat în Piatra Neamț, Roman și Târgu Neamț, evenimentul a adus mai aproape de public activitatea celor 10 organizații neguvernamentale, oferindu-le participanților ocazia de a le vizita chiar la „ele acasă”. De la proiecte locale menite să îmbunătățească calitatea vieții copiilor și tinerilor cu dizabilități din comunitate, până la inițiative naționale și internaționale, Ziua Porților Deschise ONG a fost o oportunitate unică pentru cetățeni de a descoperi misiunea și contribuția acestor organizații.

Evenimentul a fost marcat de entuziasmul participanților, care au avut posibilitatea să interacționeze direct cu reprezentanții ONG-urilor, să pună întrebări și să înțeleagă mai bine obiectivele și activitățile desfășurate de fiecare organizație, iar diversitatea proiectelor prezentate a evidențiat amploarea și relevanța acțiunilor întreprinse de ONG-uri în comunitatea noastră. Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale – LUCEAFĂRUL, organizație constituită de părinți care au copii cu dizabilități, în 2003, este prima organizație la nivelul județului care dezvoltă activități de recuperare și integrare socială pentru copii și tinerii cu dizabilități. aceasta și-a deschis porțile pentru elevii și profesorii de la Liceul de Artă „Victor Brauner” pentru un atelier creativ realizat împreună cu beneficiarii centrului. Atmosfera a fost una plină de culoare, unde fiecare operă creată a devenit un mijloc expresiv al emoțiilor și creativității.

Jasmine Bâgu, mândru voluntar în cadrul proiectelor Asociației De Sprijin Comunitar „ACS”, ne-a mărturisit că: „Suntem foarte bucuroși că am reușit să aducem oameni care să vada vibe-ul nostru minunat și care sunt activitățile noaste, să vadă că avem oameni fâșneți care vor să ajute comunitatea! Ne bucurăm foarte mult că am avut această oportunitate, fiind prima ediție a Zilei Porților Deschise ONG!”.

Organizator al proiectului #ONGfâșneț, Asociația De Sprijin Comunitar „ACS” are în coordonare CLT Piatra Neamț și este promotoarea activităților adresate tinerilor: Jungla Urbană, Festivalul de Altceva, Baschet pentru toți. Implică tinerii în activități de voluntariat centrate pe educația și dezvoltarea lor în domenii precum media literacy, educație financiară, educație culturală, participare civică. Cu ocazia Zilei Porților Deschise ONG, asociația a pregătit pentru publicul care i-a trecut pragul prezentări ale activității voluntarilor și o sală specială pentru boardgames.

În Târgu Neamț, Asociația Ținutul Zimbrului, unitatea de management a destinației de ecoturism Ținutul Zimbrului, i-a întâmpinat pe vizitatori prezentând activitatea organizației și informând publicul de modalitățile pe care le are la dispoziție pentru a ajuta. Voluntarii care au participat la eveniment ne-au împărtășit că „Susțin dezvoltarea sustenabilă bazată pe evidențierea valorilor locale, autentice și cu un impact cât mai redus asupra mediului!”, iar acest mesaj l-au transmis tuturor celor prezenți.

Dorim să mulțumim, și pe această cale, celor 10 ONG-uri care și-au deschis porțile: Asociația de Sprijin a Persoanelor cu Nevoi Speciale – LUCEAFĂRUL, Fundația Autonom, Asociația Născută Înger, Asociația De Sprijin Comunitar „ACS”, Generația TECH, Centrul de Incubare Creativ-Inovativ de Afaceri (CICIA), Clubul Eco-Turistic „Doctor Gheorghe Iacomi”, Asociația de Inițiativă Locală Roman 2002, Ținutul Zimbrului, Asociația Puzzle OptimEast, fiecare aducând laolaltă pasiunea și dedicarea pentru cauzele lor. Mulțumim Digital Nation Hub pentru găzduirea a 3 dintre organizațiile participante!

Activitățile proiectului pot fi urmărite pe pagina de Facebook a organizației (Asociatia De Sprijin Comunitar ACS), pe pagina de Instagram (acs_piatra_neamt) și pe https://voluntariatneamt.ro/.

Despre proiectul #ONGfâșNeȚ

Proiectul este derulat de Asociația de Sprijin Comunitar „ACS” cu sprijinul financiar Active Citizens Fund România, program finanțat de Islanda, Liechtenstein și Norvegia prin Granturile SEE 2014-2021. Scopul proiectului este creșterea capacității și sustenabilității organizațiilor neguvernamentale din județul Neamț prin îmbunătățirea imaginii publice a acestora în rândul publicului.

Despre Asociația de Sprijin Comunitar „ACS”

Asociația de Sprijin Comunitar „ACS” este o organizație non-guvernamentală dedicată dezvoltării tinerilor și participării active la viața comunității, a cărei misiune este încurajarea tinerilor să fie lideri ai propriei vieți și să învețe să-și asume responsabilitatea pentru alegerile și acțiunile lor, într-un spirit de autodeterminare și independență. Viziunea noastră este să construim o societate în care tinerii sunt actori activi și creativi în modelarea propriilor destine. Ne propunem să creăm o cultură a colaborării și a implicării active, unde fiecare tânăr este motivat pentru a produce transformarea pozitivă a societății. Oferind sprijin și resurse tinerilor, ajutăm la formarea unei noi generații de lideri responsabili și implicați care devin artizanii unui viitor de succes. Prin activitățile și proiectele desfășurate, asociația contribuie de peste 23 de ani la dezvoltarea tinerei generații și încurajează participarea activă a tinerilor la viața comunității din județul Neamț. Creăm o comunitate în care tinerii sunt autonomi, responsabili și angajați în propria dezvoltare! Mai multe detalii despre proiectele asociației pe www.voluntariatneamt.ro.

Despre Programul Active Citizens Fund România

Programul Active Citizens Fund România este finanțat prin Granturile SEE 2014-2021. Obiectivul general al Granturilor este de a reduce disparitățile economice și sociale și a consolida relațiile bilaterale dintre cele 15 state beneficiare și statele donatoare (Islanda, Liechtenstein, Norvegia). Programul este administrat de către consorțiul compus din Fundația pentru Dezvoltarea Societății Civile, Fundația pentru Parteneriat, Centrul de Resurse pentru Comunitățile de Romi, Fundația PACT și Frivillighet Norge, care acționează în calitate de Operator de Fond desemnat de către FMO – Oficiul Mecanismului Financiar al Granturilor SEE și Norvegiene. Active Citizens Fund România vizează consolidarea societății civile și a cetățeniei active și creșterea capacității grupurilor vulnerabile. Cu o alocare totală de 46.000.000 euro, programul urmărește dezvoltarea pe termen lung a sustenabilității și capacității sectorului societății civile, intensificând rolul său în promovarea participării democratice, a cetățeniei active și a drepturilor omului și consolidând în același timp relațiile bilaterale cu statele donatoare Islanda, Liechtenstein și Norvegia. Pentru mai multe informații despre Active Citizens Fund în România, vă rugăm accesați www.activecitizensfund.ro. Pentru mai multe informații despre Granturile SEE și Norvegiene, accesați www.eeagrants.ro.

Vezi mai multe știri pe Ziar Piatra-Neamt

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

Privacy & Cookies Policy